În ce stadiu a ajuns ajutorul de stat cerut de România Comisiei Europene pentru Complexul Energetic Valea Jiului? Precizările Ministerului Energiei

În ce stadiu a ajuns ajutorul de stat cerut de România Comisiei Europene pentru Complexul Energetic Valea Jiului? Precizările Ministerului Energiei
Publicat: 17/02/2024, 08:45

Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței au detaliat, la solicitarea Gândul, stadiul demersurilor făcute de România pe lângă oficialii de la Bruxelles, privind ajutorul de stat acordat de Guvern la finalul anului trecut, prin ordonanță de urgență, noii entități care a preluat activele și ortacii care lucrau la Complexul Energetic Hunedoara.

Ajutorul de stat acordat Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA, în valoare de 349,95 de milioane de lei, pentru perioada decembrie 2023 – 30 iunie 2024, trebuie aprobat de Comisia Europeană, în caz contrar, acesta ar trebui să fie recuperat de responsabilii de la Bruxelles, conform procedurilor în vigoare.

„Sprijinim pe cei peste 2000 de angajați din industria minieră”

Potrivit lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, banii, prin OUG în 28 decembrie, sunt destinați consolidării a 13 galerii, abataje și alte tipuri de lucrări miniere neglijate în ultimii 34 de ani.

„Aceste măsuri subliniază hotărârea noastră de a naviga cu succes transformarea sectorului energetic, menținând în același timp echilibrul social, economic și de securitate energetică în Valea Jiului. Prin acordarea acestui ajutor de stat, sprijinim nu doar punerea în siguranță a extracțiilor de huilă și consolidarea a 13 galerii, abataje și alte tipuri de lucrări miniere neglijate în ultimii 34 de ani, ci și pe cei peste 2000 de angajați din industria minieră, contribuind astfel la stabilizarea Sistemului Energetic Național în perioade critice”, spunea la acel moment ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Măsura a putut fi adoptată după ce, la începutul lunii octombrie, Executivul a aprobat transferul activelor Complexului Energetic Hunedoara (CEH), aflat în insolvență, prin dare în plată către Ministerul Energiei, acționar unic, astfel că a șters oficial datoriile bugetare și fiscale ale companiei la bugetele statului de aproape 1,8 miliarde de lei.

Care este stadiul procedurii

Oficialii Ministerului Energiei au transmis că ajutorul de stat acordat de OUG nr. 79/2023 este în procedură de prenotificare în acord cu prevederile art. 6 din OUG nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996. Procedura este mediată de Consiliul Concurenței, fiind autoritatea națională în domeniul ajutorului de stat.

„Ajutorul de stat urmează a fi aprobat de Comisie în lunile următoare, la pachet cu ajutorul de stat pentru Planul de închidere mine 2023-2032, cel dintâi fiind parte a celui din urmă, conform negocierilor purtate cu Comisia Europeană”, au precizat responsabilii instituției, la solicitarea Gândul.

În răspunsul transmis, oficialii au adăugat că Ministerul Energiei a emis Ordinul nr. 1549/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea, evaluarea şi controlul utilizării ajutorului de stat de către Societatea Complexul Energetic „Valea Jiului” S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan prin care efectuează un control continuu al activității companiei beneficiare a ajutorului de stat.

Bogdan Chirițoiu: „Notificarea e pasul final, când 95% din probleme s-au rezolvat”

Președintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chirițoiu, a detaliat procedura, la întrebarea reporterului Gândul, marți,  în cadrul unei conferințe de presă.

„Este ceea ce numim noi punerea în siguranță a exploatărilor miniere din Valea Jiului. Stadiul procedurii privind ajutorul de stat este incipient, a fost prenotificat, ceea ce înseamnă că ncep discuția cu Comisia. În general la Comisia Europeană te duci și spui «Uite, cam ce vreau eu să fac», ei îți pun 7.000 de întrebări.

Când se lămuresc toate întrebările, atunci se spune «Bine, ne-am lămurit, acum poți să notifici». Deci notificarea e pasul final, când 95% din probleme s-au rezolvat. Da, până atunci suntem în această fază de prenotificare, discuția de-abia a început, părerea a mea că acolo va dura”, a explicat Bogdan Chirițoiu, la întrebarea reporterului Gândul, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Activitățile eligibile pentru finanțare

În lipsa adoptării ordonanței de urgență, compania nu ar mai fi putut administra activele funcționale acordate prin darea în plată și nici plăti pentru cei peste 2000 de angajați din industria minieră, afectând totodată și echilibrul în Sistemul Energetic Național pe durata iernii și, implicit, securitatea energetică a României, arătau oficialii de la Energie în susținerea actului normativ.

Obiectivele finanţării sunt:

  • Reducerea treptată a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de huilă, ţinând cont de funcţionarea sigură şi stabilă a Sistemului electroenergetic naţional;
  • scoaterea treptată și sigură din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de huilă;
  • închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă, pentru exploatările miniere ce urmează să fie incluse în programul de închidere;
  • asigurarea echilibrului în Sistemul Energetic Național, garantarea mixului energetic național și evitarea crizelor sociale și economice în Valea Jiului.

Documentul prevede tipurile de activități care sunt eligibile pentru acordarea finanțării și decontarea cheltuielilor, precum și un mecanism de audit tehnic și financiar independent prin care se asigură că executarea banilor publici este realizată în conformitate cu scopul instituit de ordonanța de urgență.

„Acordarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Valea Jiului SA reprezintă îndeplinirea angajamentului Guvernului României de a asigura o tranziție justă a procesului de decarbonizare, respectând totodată Programul de guvernare 2023-2024 – Viziune pentru naţiune, din 15.06.2023, adoptat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2013, OUG nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările şi completările ulterioare, precum și a HG nr. 901/2022 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare economică, socială şi de mediu a Văii Jiului, pentru perioada 2022-2030”, oficiali de la Energie.

În cazul în care Bruxellesul nu aprobă acordare ajutorului, acestea trebuie recuperat, conform documentelor guvernamentale.

„Neautorizarea ajutorului de închidere stat pentru închiderea în siguranță a minelor de huilă de către Comisia Europeană, sau nerespectarea de către Societatea „Complexul Energetic Valea Jiului” – S.A. a destinaţiei sumelor acordate prin prezenta ordonanţă de urgenţă determină aplicarea de către Ministerul Energiei a măsurilor necesare în vederea recuperării ajutoarelor de stat şi a dobânzilor aferente, în condiţiile capitolului VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele europene în domeniul recuperării ajutoarelor de stat”, potrivit proiectului de act normativ.

Un caz perfect ilistrativ a venit chiar vineri, când Comisia Europeană a decis că România trebuie să recupereze de la Blue Air ajutorul de stat oferit, de 33,84 milioane de euro, care este considerat incompatibil, din moment ce planul de restructurare a companiei aeriene Blue Air nu a fost în măsură să restabilească viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene.

Sursa foto: Shutterstock – caracter ilustrativ

CITIȚI ȘI:

RETROSPECTIVĂ | An istoric în energie: Hidroelectrica la BVB, start la Neptun Deep și preluarea operațiunilor de la Gazprom de Transgaz în R. Moldova

Guvernul a șters datoria CEH și a aprobat un grant de 70,5 mil. lei, care trebuie aprobat de Comisie, pentru închiderea minelor și salariile ortacilor

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată