Normele de aplicare a noii legi a pensiilor au fost puse în dezbatere publică. Care sunt principalele prevederi propuse de Ministerul Muncii

Normele de aplicare a noii legi a pensiilor au fost puse în dezbatere publică. Care sunt principalele prevederi propuse de Ministerul Muncii
Publicat: 19/02/2024, 17:04

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a elaborat proiectul de Hotărâre de de Guvern pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor noii legi a pensiilor, respectiv Legii nr. 360/202, care intră în vigoare din 1 septembrie, proiect pentru care așteaptă propuneri și sugestii până la sfârșitul acestei săptămâni.

Prin Legea nr. 360/2023 sunt reglementate măsuri legislative care vizează reforma sistemului public de pensii de natură să asigure sustenabilitatea fiscală și predictibilitatea acestuia, în contextul procesului de îmbătrânire a populației, corectarea inechităților, întărirea principiului contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor la pensie.

Noia lege a pensiilor reglementează o formulă de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar, potrivit principiului contributivității.

„Recalcularea pensiilor este o necesitate dată de inechitățile din sistem”

Astfet, stabilirea/recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei inclusă în lege are drept rezultat corectarea inechităților sistemului public de pensii dat fiind că se elimină indicele de corecție și stagiului complet de cotizare diferit elemente utilizate în calculul pensiilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, se arată în nota de fundamentare.

Este vorba de apricarea formulei prevăzute la art. 88 din lege:

(1) Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează:

  • a) 0,25 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
  • b) 0,50 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii.

(2) Persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a) ( asiguraţi cu handicap grav) a) şi art. 53 (persoanele cu deficienţă vizuală gravă) beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap, respectiv deficienţă vizuală gravă.

(3) Persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. b) (asiguraţi cu handicap accentuat) beneficiază de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele prevăzute la art. 28 lit. a) şi b) (locurile de muncă în condiţii speciale, în a) unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii) beneficiază de un punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în aceste condiţii.

(5) Punctele suplimentare acordate potrivit prevederilor alin. (1) – (4) se adaugă la punctajul lunar calculat conform art. 85 alin. (7).

Potrivit documentelor guvernamentale, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă, care la data intrării în vigoare a legii, este de 81 de lei.

„Recalcularea pensiilor este o necesitate dată de inechitățile din sistem, care au făcut ca mulți pensionari cu stagii de cotizare/venituri similare să beneficieze de un cuantum al pensiei diferit”, se arată în nota de fundamentare.

Schimbări preconizate

Proiectul de Hotărâre a Guvernului cuprinde reglementări referitoare la detalierea condițiilor de acordare, stabilire, recalculare a categoriilor de pensii reglementate de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, respectiv pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate, pensia de urmaș, determinarea stagiului de cotizare contributiv, detalierea condițiilor de acordare a prestațiilor de asigurări sociale, respectiv ajutorul de deces pentru asigurații și pensionarii sistemului public de pensii și membrii de familie în cazul în care la data decesului nu aveau calitatea de asigurat /pensionar al sistemului public de pensii, prestații sub forma biletelor de tratament pentru beneficiarii sistemului public de pensii respectiv, pensionari și/sau asigurați .

Proiectul de act normativ cuprinde reglementări cu referire la:

  • Elementele care se valorifică la determinarea cuantumului pensiei, respectiv veniturile brute realizate care au constituit bază de calcul a contribuției de asigurări sociale și stagiul de cotizare/vechimea în serviciu;
  • Situaţiile în care, pentru anumite perioade de după data de 31 martie 2001, stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, respectiv veniturile brute lunare realizate pe baza cărora se determină punctajul lunar, nu pot fi dovedite prin evidențele caselor teritoriale de pensii caz în care, solicitantul poate dovedi cele de mai sus cu alte documente depuse la momentul solicitării pensiei;
  • Perioada/perioadele pentru care se încheie contractul de asigurare socială conform art. 6 alin.(2) și alin.(3) din Legea nr. 360/2023 constituie stagiu de cotizare contributiv și se valorifică pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă;
  • Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru persoanele care încheie contracte de asigurare socială prevăzute la art. 6 alin. (2) și (3) din lege o constituie venitul lunar asigurat, înscris în aceste documente de asigurare, care este ales de persoana interesată, cu respectarea prevederilor legii;
  • Asiguratul care își schimbă domiciliul sau reședința, poate solicita transferul contractului de asigurare la casa de pensii teritorială în raza căreia și-a stabilit noul domiciliu sau noua reședință, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială situație în care beneficiază de prestațiile de asigurări sociale stipulate în contractul de asigurare socială încheiat;
  • Perioadele necontributive și perioadele asimilate stagiului de cotizare prevăzute de lege se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile prezentei legi, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public și a realizat stagiu de cotizare contributiv.
  • Stagiul minim de cotizare contributiv prevăzut la art. 47 alin. (2) din lege, reprezintă perioada minimă de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. Stagiul de cotizare contributiv cuprinde și perioada în care persoana a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani;
  • – Începând cu cu data finalizării eşalonării prevăzută de lege, majorarea stagiului minim/complet de cotizare contributiv și a vârstei standard de pensionare, prevăzute de lege, se realizează în funcţie de evoluţia speranţei de viaţă din România;
  • Majorarea pensiilor se face anual, în luna ianuarie a fiecărui an;
  • Pensia pentru limită de vârstă se acordă la împlinirea vârstei standard de pensionare, în condițiile realizării unui stagiu de cotizare contributiv de minimum 15 ani;
  • La calculul stagiului de cotizare contributiv de 15 ani nu se au în vedere perioadele asimilate respective, studiile superioare, stagiul militar, sporul pentru condiții deosebite/speciale de muncă – fostele grupe a II- a si I de muncă (de 4 luni sau 6 luni la an), perioadele necontributive, anterior datei de 01 aprilie 2001, perioada recunoscută în baza DL 118/1990 – deținuți politici, etc.;
  • Aceeași condiție de stagiu de cotizare contributiv este valabilă și pentru persoanele care solicită pensie anticipată, în condițiile impuse prin Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii respective, 35 de ani stagiu de cotizare contributiv – fie că vorbim de pensionare anticipată sau pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, pentru condiții superioare de muncă respective pensii pentru limită de vârstă reglementată de art. 56 din Legea nr. 360/2023;

Egalizarea vârstelor standard de pensionare dintre bărbați și femei, până în anul 2035

Conform normelor propuse, persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

În ceea ce privește valorificarea tuturor veniturilor brute realizate pentru care s-au datorat contribuțiile de asigurări sociale – acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii, etc – în situația în care din diverse motive nu se poate face dovada acestor venituri brute cu adeverințe, la calculul punctajelor se utilizează ca și in prezent salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.

Actul normativ include și egalizarea vârstelor standard de pensionare dintre bărbați și femei la 65 de ani, eșalonat până în anul 2035.

Femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: 6 luni pentru primul copil, un an pentru doi copii mergând cu reducerea până la 3 ani si 6 luni, pentru 7 copii. Reducerea vârstei de pensionare de lege se aplică şi pentru copiii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5. Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

La calculul numărului total de puncte se adaugă un număr de puncte suplimentare pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, astfel:

– 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

– 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

– un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporţional şi pentru fracţiunile de an. Aceste puncte reprezintă stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și se acordă pentru stagiile de cotizare contributive.

Numărul de puncte de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.

Potrivit documentelor oficiale, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii noi se recalculează din oficiu toate dosarele care au adeverințe cu sporuri nepermanente si nevalorificate conform vechii legislații.

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected] până pe 25 februarie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer