Andrei și Roxana sunt cei doi judoka îndrăgostiți, care petrec sărbătoarea iubirii în stil românesc.
Andrei Anghel, medaliat cu bronz la Europeanul din Bosnia și Herțegovina și iubita sa, Roxana, s-au cunoscut la lotul național de judo, sunt împreună de 4 ani și pe lângă sportul de performanță. Tânăra dezvăluie că partenerul său este o fire romantică și de fiecare dată o surprinde cu gesturi frumoase.
La 20 de ani, Andrei Anghel, medaliat cu bronz la Europene și iubita lui, Roxana, fostă judoka de performanță, actuală antrenoare, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi s-au cunoscut la lotul național de judo de la Cluj-Napoca.
„Suntem împreună de 4 ani, ne-am cunoscut datorită sportului. La început am fost cei mai buni prieteni, iar pe parcurs ne-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun și am ajuns să fim împreună”, a spus Roxana Oprea, antrenoare de judo.
Pe 24 februarie, de Ziua Iubirii din calendarul românesc, tinerii vor petrece românește. „Sigur vom sărbători de Dragobete. Vom merge la o plimbare, iar seara la o cină romantică și sper să fie frumos”, a spus și Andrei Anghel, component al lotului național de tineret de judo al României.
Pe lângă Dragobete, pe care îl sărbătoresc în fiecare an de când sunt împreună, Roxanei îi place foarte mult și bucătăria românească: „Îmi plac la nebunie sarmalele și fasolea cu ciolan”.
Tânăra antrenoare dezvăluie că iubitul său este un timp romantic, care nu așteaptă un moment special pentru a o surprinde. „În fiecare weekend când ne vedem îmi cumpără flori”, a declarat antrenoarea.
La rândul său, Andrei, sportiv susținut de Federația Română de Judo, povestește că a fost cucerit din prima de Roxana: „Mi-a plăcut Roxana de când am văzut-o, doar că eu sunt un pic mai timid, a durat ceva până am vorbit cu ea și i-am spus asta”.
Nu el a fost cel care a făcut primul pas: „Eu sunt o fire mai deschisă decât el și mai încrezătoare și am spus să încerc. Tot eu am spus și primul Te iubesc.
Din dragoste pentru Andrei, care este pasionat de pescuit și Roxana a început să îndrăgească această activitate: „Cel mai mult am stat la pescuit 8 ore, dar nu am prins niciun pește, doar Andrei a prins. Nu am avut norocul începătorului cum se spune”.
Din cauza programului încărcat pe care îl au, cei doi tineri nu își permit să petreacă mult timp împreună. Andrei este component al lotului național de tineret de judo al României și stă aproape tot anul în cantonament la Pitești, iar Roxana își împarte programul între antrenamente și Facultatea de Educație Fizică și Sport din Pitești, unde este studentă în ultimul an. „Este destul de greu să ne vedem, timpul nu ne permite. Când ne vedem eu încerc pe cât posibil și cred că și ea să petrecem cât mai frumos”, a spus Andrei Anghel.
Roxana Oprea are 20 de ani și a practicat judo-ul de performață timp de 10. Tânăra este campioană națională la categoria ei, 48 de kilograme și medaliată cu bronz la Balcaniadă și la cupe europene.
„În urmă cu 2 ani am renunțat la sportul de performanță, iar de un an sunt antrenoare la copii. Trecerea de la sportiv de performanță la antrenorat a fost destul de dificilă, însă cu timpul mi-am dat seama că viața est un antrenament de performanță și cele mai frumoase medalii sunt zâmbetele copiilor pe care îi antrenez. E destul de dificil să îi antrenez pe alții decât să mă antrenez pe mine”, a anunțat Roxana.
Tânăra povestește că atunci când Andrei este la competiții emoțiile o copleșesc: „Am emoții mai mari decât la mine, cu o seară înainte nici măcar nu pot să dorm, sunt foarte agitată, am momente când și plâng, de cele mai multe ori am plâns de fericire dar și de tristețe atunci când pierde”.
Atunci când a fost sportivă, Roxana a luptat la categoria 48 de kilograme și mărturisește că îi era foarte greu: „Făceam multe slăbiri, cele mai multe kilograme pe care le-am avut în plus au fost 8. În două săptămâni le-am dat jos. Dacă aș fi știut cât de importantă este hidratarea, m-ar fi ajutat mult”.
De curând, tânăra antrenoare a devenit distribuitor al unui ionizator de apă de care sportivii săi beneficiază gratuit și la sala unde se antrenează. „Mă bucur că am devenit distribuitor autorizat, pentru că am trecut printr-un proces de instruire și am acumulat foarte multe cunoștințe despre hidratare. Îmi pot ajuta sportivii mult mai ușor, judo-ul este un sport în care ne trebuie categorie și avem nevoie de multe slăbiri. Apa Kangen ne ajută și la menținerea în categorie deoarece contribuie la accelerarea metabolismului și la hidratarea corespunzătoare”, a mai spus Roxana Oprea.