Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » „Ce este VIAȚA?”. Răspunsul Părintelui Pimen Vlad: „Dumnezeu ne-a dat-o ca să o trăim frumos și, la urmă, să plecăm în bucurie Dincolo”

„Ce este VIAȚA?”. Răspunsul Părintelui Pimen Vlad: „Dumnezeu ne-a dat-o ca să o trăim frumos și, la urmă, să plecăm în bucurie Dincolo”

Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, este invitatul lui Adrian Artene din această săptămână. El a vorbit în cadrul podcastului ALTCEVA despre semnificația vieții și „așteptările” pe care le are Dumnezeu de la oameni.

În cadrul dialogului, Adrian Artene l-a întrebat pe Părintele Pimen Vlad „ce este viața”.

„Viața e un dar de la Dumnezeu pentru că noi n-am existat și Dumnezeu, cum se zice, ne-a plămădit. A luat țărână și ne-a făcut exact cum a luat un copil plastilină și a făcut un om, dar acela e mort.

Dumnezeu a luat țărână și l-a făcut pe om, dar omul era mort și atunci Dumnezeu ce-a oferit? Scânteie dumnezeiască, suflarea lui, ce-i mai scump, ce-i mai valoros. A coborât cerul pe pământ și ne-a oferit suflarea lui dumnezeiască, care-i sufletul nostru, și-a spus că la sfârșit îl voi lua înapoi. Noi, când plecă, trupul ăsta rămâne la fel ca țărâna, (…) dar suflarea se întoarce la Dumnezeu”, a spus Părintele Pimen Vlad.

„Pentru că îi este greu să facă bine, omul începe să transforme în ură, în invidie, toată neputința lui”

„Deci toată râvna asta, puterea asta pe care ne-a dat-o Dumnezeu, viața asta, ne-a dat-o ca să lucrăm binele. Pentru că ni se pare greu de a lucra binele, lunecăm repede în egoismul, în interesul nostru și deviem lucrurile astea și începem să facem rău. Pentru că conștiința ne mustră, (…) atunci omul se căiește, începe să se îndrepte, se spovedește (…) și atunci începe să judece pe ceilalți din jur: păi, uite, ăla e mai bețivan ca mine, ăla e mai hoț ca mine, uite, eu am numai o amantă, ăla are două, adică tot timpul caută să vadă că altul e mai rău ca să își astupe conștiința.

Dacă vede că alții ies în față, el, la serviciu, nu lucrează, alții sunt mai presus și sunt un exemplu bun și el se vede că nu este, ce face? Pentru că nu poate să ridice și nu se smerește să accepte, începe să-l denigreze pe cel mai bun și se duce pe la șeful și spune „lasă șefule, că am văzut eu ce face ăla, că nu știu ce”. Începe să transforme în ură, în invidie, toată neputința lui, slăbiciunea lui ca să-l coboare pe celălalt în ochii celorlalți, nu încearcă să ridice el”, a continuat invitatul lui Adrian Artene.

„Viața asta devine un chin pentru tine pentru că tu ești într-o continuă competiție cu ceilalți”

„Atunci în cazi din lac în puț, iar viața asta devine un chin pentru tine pentru că tu ești într-o continuă competiție cu ceilalți, de a-i coborî pe ceilalți, nu de a te ridicat pe tine, de a devenit tu mai bun și atunci îți distrugi viața asta care e atât de frumoasă, e atât de însemnată aici pe pământ. Ne-a dat-o Dumnezeu să o trăim frumos, să ne bucurăm de ea și la urmă să plecăm în bucurie dincolo.

Viața nu-i ușoară, că are greutățile ei. Dar ia să încercăm să fim îndrăgostiți, îndrăgostiți de tot ce-i în jurul nostru. Să vedeți cât de frumoasă devine”, afirmă preotul de la Muntele Athos.

Putem să-i iubim pe cei care ne oferă răutate și invidie?

Exact cum ne spune Mântuitorul, pe cei care vă urăsc, iubiți-i. Pe cei care vă fac greu, făceți-i bine. Cel care îți ia haina, dă-i și cămașa. Pe un om rău poți, prin bine, să-l faci bun, dar uneori și pe un om bun dacă îl lovești cu prea multe răutăți poți să-l dărâmi și pe el. De asta spune să evităm anturajele care să ocupă numai cu răul, pentru că suntem slabi și noi și la un moment dat nu mai reușim să depășim. (….)

Când îi faci bine la cel care-ți face rău îngrămădești cărbuni aprinși pe capul lui. Asta înseamnă că, după ani de zile, oricât de rău ar fi pe el începe să-l mustre conștiința și nu mai poate să doarmă noaptea.

Viața asta e un dar de la Dumnezeu care, la sfârșit, se duce tot la Dumnezeu și dăm răspuns cum am lucrat în viața asta că viața asta ne-a dat-o ca să ne pregătim pentru veșnicie”, a adăugat invitatul din această săptămână de la podcastul ALTCEVA.

Pentru episodul care a avut premiera sâmbătă, 24 februarie, echipa Altceva a poposit deasupra lumii, pe Muntele Athos, în vizită la Părintele Pimen, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lac.

Toate cele peste 80 de minute de discuție, sunt o lecție deschisă despre Bunătatea Sufletului, despre rigorile vieții trăită în cutumele Binelui, despre Nădejde și Ajutor Divin, despre Mulțumire și Rugăciune, despre Familie și Dragoste.

Podcastul integral poate fi urmărit aici

Părintele Pimen, la Altceva cu Adrian Artene

Părintele Pimen Vlad,  starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, s-a născut în 1970, în comuna suceveană Cornu Luncii, din părinți creștini, care au avut nouă copii. Este, de metatie, de la Mănăstirea Sihăstria.

În 1993 a plecat în Muntele Athos. Și despre călugărie, și despre ajungerea în Sfântul Munte, părintele spune: „M-a luat Maica Domnului de mână și m-a adus” – recunoscând în toată viața sa ajutorul și mijlocirea Maicii Domnului.

Primii doi ani la Schitul Lacu au fost cu multe greutăți și neajunsuri, dar și cu multă liniște și împăcare. Au urmat doi ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Pavel, pentru a învăța limba greacă. Apoi, revenit la Schitul Lacu, părintele Pimen a reconstruit de la zero Chilia „Sfântul Artemie” – fără nici un ban strâns înainte. A viețuit acolo timp de 12 ani, alături de fratele său după trup, părintele Dosoftei, care i-a urmat în Sfântul Munte.

Apoi, pe locul unei foste mari biserici, tot cu hramul Intrării Maicii Domnului în Biserică, a ajuns să construiască chilia la care este acum stareț. A primit întotdeauna ajutor minunat și concret de la oameni, de la Dumnezeu și de la Maica Domnului.ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele