Numărul și valoarea reclamațiilor soluționate de Centrul European al Consumatorilor din România au crescut de în 2023. Transporturile ocupă primul loc

Numărul și valoarea reclamațiilor soluționate de Centrul European al Consumatorilor din România au crescut de în 2023. Transporturile ocupă primul loc
Publicat: 26/02/2024, 13:58

Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România), direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care instrumentează și soluționează pe cale amiabilă reclamații transfrontaliere, a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro, în 2023, cu 32% mai mult față de anul precedent, a transmis această entitate printr-un comunicat de presă.

ECC România a instrumentat anul trecut aproximativ 6.100 de solicitări sosite de la consumatori români și 230 de solicitări de la consumatori din alte state membre UE, inclusiv din Norvegia, Islanda și Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reședință ale consumatorilor. Aceste cifre reprezintă o creștere cu circa 7,5 % față de numărul solicitărilor primite în 2022.

Structura reclamațiilor

În ceea ce privința structura reclamațiilor, acestea sunt împărțite pe cinci domenii principale:

  • 41% transporturi (transport aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto)
  • 18% îmbrăcăminte și încălțăminte
  • 11% diverse produse și servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii)
  • 9% mobilier, echipament pentru gospodărie și întreținere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă)
  • 8% recreație și cultură (electronice, bunuri pentru sport, camping, animale de companie, concerte, muzee etc.)

Ponderea solicitărilor legate de serviciile de transport aerian, anulări sau întârzieri ale zborurilor, a înregistrat în continuare creștere față de 2022, acestea menținându-se în vârful topului domeniilor care generează reclamații ale consumatorilor. Cauza principală o reprezintă valul de plângeri înregistrate în perioada sezonului estival, într-o piață a transportului aerian încă nereglat, după cei doi ani de pandemie.

Conform cifrelor obținute de Gândul vara trecută, un aproximativ un an și jumătate anterior, românii au făcut cel puțin trei reclamații zilnic împotriva unuia dintre cei doi operatori aerieni care nu au sediul în România, plângeri adresate ECC România. Cel de-al doilea operator care nu are un sediu în România, prin urmare nu poate fi amendat în cazul în care încalcă drepturile consumatorilor români, este la mare distanță, cu un număr de reclamații de peste șapte ori mai mic. Astfel, între 1 ianuarie 2022 și 18 iulie 2023, Centrul European al Consumatorilor din România (ECC) a primit aproape 2.000 de reclamații de la pasagerii români care au avut bilete la zboruri operate de Wizz Air și Ryanair, conform datelor oficiale obținute de Gândul.

În aceeași perioadă, numărul solicitărilor care vizează achizițiile online, fie că discutăm de îmbrăcăminte și încălțăminte, diverse servicii, obiecte de uz personal sau electrocasnice, s-a menținut la un nivel comparabil cu cel al anului precedent, cele mai frecvente reclamații vizând: întârzieri în livrare, nelivrare, nerespectarea dreptului de retragere din contractele online, probleme legate de garanții.

ECC România face parte din Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda și Norvegia. Centrele oferă informații, consiliere și asistență gratuite și personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacțiile transfrontaliere efectuate într-o altă țară din cadrul Rețelei. Pe lângă ECC pasagerii nemulțumiți pot să apela, contra cost, la serviciile numeroaselor companii din domeniu de pe piața din România.

ANPC sfătuiește clienții companiilor de zbor să se adreseze, în primă instanță, operatorilor economici de transport aerian sau agențiilor de turism intermediare, pentru soluționări amiabile, iar în situația în care drepturile acestora sunt încălcate, să reclame autorităților responsabile.

În conformitate cu Regulamentul European nr. 261, consumatorii au dreptul să solicite compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, iar acest lucru este valabil chiar și în situația în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.

Sursa foto: ECC Romania

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării