Electorala la bilanțul DNA. Gorghiu „a paralizat”, Predoiu relansează tema SIIJ/Florența: „Nu cred că vom fi străini de manipulări și atacuri!”

Adunarea șefimii din parchete, alături de care au venit președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corin Corbu, șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Denisa Stănișor, președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, ministrul Internelor, Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Alex Florența, a fost făcută pentru prezentarea bilanțului DNA la sediul BNR, ca un mesaj că banul stă la baza majorității faptelor de corupție.

În discursul său, Marius Voineag, procurorul șef al DNA a punctat faptul că „ultimul an a reprezentat şi o perioadă de tranziţie pentru instituţie, mai degrabă decât un nou început. Am văzut această perioadă mai degrabă ca o perioadă de adaptare a instituţiei la noile realităţi ale societăţii. Un upgrade şi un update, nu doar din perspectiva noii echipe manageriale, ci şi din punct de vedere al culturii organizaţionale”.

Procent mare la achitările din dosarele DNA!

Voineag a ținut să sublinieze că marile cazuri de impact sunt cele care generează curaj în rândul procurorilor, consolidează încrederea cetățenilor și sporesc prestigiul instituției. Per ansamblu, cifrele au arătat că la DNA s-a muncit, deși se poate și mai bine dacă este să ținem cont de procentul de achitări definitive dispuse în 2023: 26,88 la sută prin raportare la  numărul cauzelor și 17,64 la sută raportat la numărul inculpaților care au fost judecați anul trecut. La capitolul restituiri definitive raportat la numărul trimiterilor în judecată, acestea reprezintă un procent de 3,43 la sută prin raportare la numărul persoanelor, fiind vorba de 244 de cauze per total. Un procent foarte mic este cel al cauzelor în care s-a dispus infirmarea sau redeschiderea urmăririi penale, ori neconfirmarea soluției de către instanță 9,97 la sută din cele 2259 dosare soluționate.

Echipa DNA este alcătuită la această oră din 195 de procurori, 350 ofițeri de poliție, 84 de specialiști, 159 personal auxiliar specializat și 141 personal administrativ.

Predoiu: „Desființarea SIIJ  fost o măsură temporară!”

Ministrul Internelor, Cătălin Predoiu, a surprins la bilanțul DNA cu afirmația legată de fosta Secție de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați, declarând că desființarea SIIJ a fost o măsură temporară și că aceasta rămâne o temă pentru Parlament, Guvern și CSM, în perspectivă.

„Era absolut necesar să procedăm la desființarea SIIJ în 2022 și nu o puteam face decât într-un fel în care să obținem sufragiile CSM (…) Am spus atunci și o repet astăzi că eu o văd ca pe o soluție temporară. Asta rămâne o temă, poate nu pentru anul acesta și nu pentru DNA, cât pentru Parlament, guvern și CSM, în perspectivă”, a mai spus fostul ministru al Justiției, actual ministru al MAI.

Judecătoarea care „a paralizat-o” pe Alina Gorghiu, ministrul Justiției

La rândul său, ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat, referindu-se la reputația magistraților, că „efectiv” a paralizat când a citit că o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat în sala de judecată dacă una din victimele decedate în accidentul de la 2 Mai este prezentă la termen şi că se bucură că CSM şi Inspecţia Judiciară s-au sesizat în acest caz. Ministrul a spus că așteaptă să vadă finalizarea verificărilor disciplinare cât mai curând.

„Vă dau un exemplu recent, fiindcă efectiv am paralizat când am citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală. Şi mă bucur că CSM s-a sesizat, că Inspecţia Judiciară s-a sesizat şi vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speţă”, a menționat Alina Gorghiu.

În legătură cu prestigiu Justiției, ministrul Gorghiu a ținut să sublinieze: „Am avea un 2024 mult mai sănătos dacă nu am mai asista pasiv la concursul de invective şi atacuri la persoană la procurori, în general, şi la procurorii DNA în special… indiferent că îl cheamă Voineag sau altfel pe acel procuror. Este legitim să vă apăraţi sau să vă fie apărată reputaţia mai apăsat, mai prompt, mai eficient, mai repede, indiferent de unde vine atacul”.

Procurorul general Florența către procurorii DNA: „Nu vă lăsați dezbinați!”

Discursul procurorului general a fost cel mai scurt și mai penetrant având în vedere modul în care a punctat anul de profunde tensiuni legate de campania electorală pentru cele patru tipuri de alegeri.

Procurorul general al PICCJ a avertizat că în acest an electoral vor fi posibile multe atacuri venite din partea celor aflați în vizorul DNA, și a transmis procurorilor anticorupție să nu se lase dezbinați și să îi intereseze să performeze în anchetele penale.

„Urmează un an plin în care nu cred că vom fi străini de manipulări și atacuri. Trebuie să înțelegem mereu că orice atac de acest gen reprezintă dovada că sunteți pe calea cea bună, dovada că cei cercetați reacționează virulent. Trebuie să rămânem focusați și să nu vă lăsați dezbinați. Trebuie să respingem intimidările externe de oriunde vin ele. Trebuie să facem treaba în mod profesionist, să nu ne lăsăm influențați”, a punctat decisiv șeful Parchetului General.

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX