Daniel Buzamăt – directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (SLDP) REISER SA Bârlad – a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), în stare de arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu în formă continuată.
Gândul a prezentat, în exclusivitate, extrase spectaculoase din intercepătările DNA care au dus la trimiterea în judecată a lui Daniel Buzamăt.
Daniel Buzamăt și un om de afaceri au fost reținuți și apoi arestați preventiv pentru fapte de dare și luare de mită, pe fondul unui contract public de asfaltare a perimetrului benzinăriei afaceristului de către societatea de stat condusă de Daniel Buzamăt.
„În perioada 1 martie 2022 – 12 mai 2022, inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menţionată, în mod indirect cât şi direct, ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranşe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. (detalii uluitoare AICI)
Potrivit unui comunicat de ultimă oră al DNA, „procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:
BUZAMĂT DANIEL, director al Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (S.L.D.P.) REISER SA Bârlad, pentru comiterea infracțiunilor de:
și
C.G., la data faptelor administrator al S.C. GIPETROVAS BEST HOLDING S.R.L., pentru comiterea infracțiunilor de:
De asemenea, a mai fost trimisă în judecată și S.C. GIPETROVAS BEST HOLDING S.R.L., pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”, se precizează în comunicatul DNA.
În perioada 01.03.2022 – 20.05.2022, a transmis DNA, „inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menționată mai sus, în mod indirect cât și direct, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranșe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”.
De precizat este faptul că cele două sume de bani (a câte 50.000 lei fiecare), la sugestia inculpatului Buzamăt Daniel, ar fi fost depuse una într-un frigider aflat din biroul său, iar cealaltă, în autoturismul personal.
Ca urmare a acestor demersuri, S.L.D.P. REISER SA Bârlad ar fi fost prejudiciată cu suma de 280.794 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în legătură cu cele 236 tone asfalt, livrate în plus și neachitate. S.L.D.P. REISER SA Bârlad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin celor trei inculpați”, a mai transmis DNA.
Citește și: