RĂZBOI în Ucraina, ziua 736. Kievul avertizează că Rusia ar putea interveni în Transnistria/Moscova anunță că avansează în estul Ucrainei

RĂZBOI în Ucraina, ziua 736. Kievul avertizează că Rusia ar putea interveni în Transnistria/Moscova anunță că avansează în estul Ucrainei
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 29/02/2024, 07:50

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a ajuns joi în ziua cu numărul 736, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.

Forțele ucrainene au doborât 10 avioane rusești în tot atâtea zile, cel mai recent doborând două avioane de vânătoare rusești Su-34, pe 27 februarie, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ucrainene.

Principalele evenimente din Ucraina

Ministerul rus al Apărării a susținut miercuri, prin intermediul presei de stat, că forțele sale au capturat localitatea Petrovke, din estul Ucrainei.

Ministerul de Externe al Ucrainei a avertizat, miercuri, că există riscul ca Rusia să intervină în Transnistria, ai cărei lideri separatiști ar fi făcut apel la Moscova pentru „protecție”, un truc care a fost folosit anterior de Rusia pentru a justifica invadarea altor țări, notează The Guardian.

Guvernul Republicii Moldova a numit cererea separatiștilor transistreni ca fiind o acțiune de propagandă.

Între timp, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a reiterat, miercuri seară, că nu va trimite militari în Ucraina și a dat asigurări că statele membre NATO nu vor să ajungă la război cu Rusia, însă a pledat pentru intensificarea sprijinului militar acordat Kievului pentru respingerea invaziei ruse.

Liderul de la Berlin a dat asigurări că nu va trimite militari în Ucraina, respingând încă o dată opțiunea propusă de președintele Franței, Emmanuel Macron.

„NATO nu este și nu va deveni parte beligerantă. Acest lucru rămâne valabil. Nu vrem ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se transforme într-un război între Rusia și NATO. Asupra acestui lucru suntem de acord cu toți aliații. Iar acest lucru înseamnă și că Germania nu va fi parte beligerantă. Vreau să transmit clar: în calitatea de cancelar, forțele noastre armate nu vor trimite niciun militar în Ucraina”, a subliniat Olaf Scholz.

Ambasada Rusiei din Stockholm a avertizat, miercuri, că Rusia ar putea adopta măsuri „politice și tehnico-militare” pentru a contracara „amenințările” generate de admiterea Suediei în Alianța Nord-Atlantică, iar Letonia a dat un răspuns aparent favorabil inițiativei președintelui Franței, Emmanuel Macron, de trimitere a trupelor în Ucraina.

„Rusia va adopta măsuri de retorsiune de tip politic și tehnico-militare, pentru a limita amenințările la adresa siguranței naționale. Măsurile vor fi aplicate în funcție de posibila instalare a trupelor NATO și a echipamentelor militare pe teritoriul Suediei”, a avertizat Ambasada Rusiei din Stockholm, conform site-ul Tagesschaau.de.

Suedia urmează să devină membră a NATO, după ce Ungaria a finalizat procedurile de ratificare a tratatului de aderare. Suedia și Finlanda au decis să adere la Alianța Nord-Atlantică în contextul riscurilor militare generate de invazia Rusiei în Ucraina.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...