Sportiva care așteaptă anunțul OFICIAL al calificării sale la Jocurile Olimpice de la Paris: „Am plâns cât pentru o viață, dar m-am ridicat!”

Publicat: 29/02/2024, 12:22

Halterofila Loredana Toma așteaptă luna aprilie pentru anunțul oficial al calificării sale la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva vine după o perioadă extrem de grea, în care a vrut să renunțe la sport și s-a luptat cu depresia.

Loredana Toma, cea mai bună halterofilă din România, se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Paris, acolo unde, neoficial, e calificată, după ce a câștigat două medalii de aur la Campionatele Europene de la Sofia.

„Nu am avut o presiune în privința calificării, abia aștept sincer să se tragă linie în aprilie ca să fiu oficial calificată, iar mai apoi rămâne lupta pentru medalie”, a spus Loredana Toma.

Sportiva care așteaptă anunțul oficial al calificării sale la Jocurile Olimpice de la Paris: „Am plâns cât pentru o viață, dar m-am ridicat!”

La precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, deși calificată și favorită numărul unu, tânăra nu a mai ajuns, dar nu din vina ei! În 2021, România a fost suspendată un an din toate competițiile internaționale din cauza dopajului.

Loredana a trecut prin cea mai cumplită perioadă a vieții, în care s-a luptat cu depresia și a vrut să renunțe la sport de foarte multe ori: „Nici eu nu știu cum am trecut peste, poate dorința mea de a nu renunța. De foarte multe ori m-am gândit să mă las, dar m-am și răzgândit tot de atâtea ori. Și cu depresia mi-a fost greu, dar tot prin antrenament am reușit să trec peste. Am plâns în acea perioadă cât pentru toată viața adunată la un loc”.

După ani de sport de performanță, mii de antrenamente și zeci de mii de tone ridicate, nu există loc din corpul Loredanei care să nu doară. Pentru ea, palmele pline de bășici și bătături, sunt cea mai mică problemă.

„Palmele mele sunt ok, m-am obișnuit și cu durerea asta, nu a existat o zi în care să nu am bășici și bătături în ele. Cred că încă vreo 5 ani după ce mă las și apoi o să am niște palme de om normal. Palmele sunt cele mai ușoare lucruri având în vedere că tot corpul meu mă doare, genunchi, spate, umeri”, a mai declarat Loredana Toma.

Sportiva dezvăluie că neparticiparea la Jocurile Olimpice de la Tokyo nu a fost singura mare durere a ei. Anul trecut a mai trecut printr-una, dar fizică: „Am avut o perioadă foarte proastă imediat după Tokyo, iar apoi în 2023, am avut o accidentare destul de gravă, care m-a ținut pe bară vreo 6 luni. Bazin, șold, inghinal, fesieri, toate la pachet. Acela a fost un alt moment foarte greu și chiar am crezut că acolo va fi finalul dar din fericire am trecut și peste asta”.

După suspendare, a devenit dublă campioană mondială

În toată perioadă în care a fost suspendată, nu a existat o zi în care Loredana să nu se pregătească: „Nu am lipsit de la antrenamente, știam că o să câștig campionatul mondial, niciodată nu am fost mai sigură pe mine în privința unui concurs sau în privința unui titlu. După toată dezamăgirea aceea, simțeam că urmează să fac ceva mare”.

Și așa a fost! La finalul lui 2022, românca a devenit dublă campioană mondială la categoria de 71 de kilograme, la stilul smuls, și la total cu 119, respectiv 256 de kilograme.

La competiția din Columbia, sportiva legitimată la Rapid București a stabilit un nou record mondial la smuls. Halterofila în vârstă de 28 de ani a câștigat ultimele 6 ediții ale campionatelor europene și are în palmares 17 medalii de aur la smuls, aruncat și total.

Loredana povestește că după suspendare, revenirea a fost foarte grea: „A fost foarte grea și în continuare îmi e greu pentru că în ultimii ani am avut foarte puține competiții și cumva mi-am ieșit din ritm. Una e sa te antrenezi în sala de antrenament, la concurs e altă presiune, altă adrenalină”.

Vrea medalie la Paris

Loredana Toma va mai bifa în luna aprilie o cupă mondială care îi va aduce oficial calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Românca este în primele 5 sportive la categoria sa în ierarhia mondială în urma căreia se vor împărți biletele de Paris, performanța de la Campionatele Europene aducându-i puncte în acest clasament. La Jocurile Olimpice se acordă puncte doar la total, nu și aruncat și smuls.

O evoluție fără greșeală și apoi medalia. Voi face tot ce îmi stă în putință să mă întorc cu ea de la Jocurile Olimpice de la Paris – Loredana Toma, multiplă campioană mondială și europeană la haltere

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...