Joe Biden a fost declarat „APT” pentru a-și exercita funcția de preşedinte, în ciuda tuturor temerilor legate de sănătatea sa / Anunțul medicului

Joe Biden a fost declarat „APT” pentru a-și exercita funcția de preşedinte, în ciuda tuturor temerilor legate de sănătatea sa / Anunțul medicului
Publicat: 29/02/2024, 13:40

Preşedintele SUA, Joe Biden, care are 81 de ani, este „apt pentru serviciu”, a declarat miercuri medicul său într-un raport întocmit după examenul său medical anual.

Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite, s-a prezentat miercuri la controlul medical anual. Capacitatea acestuia de a guverna este pusă la îndoială după mai multe situații în care Biden a confundat numele unor personalități politice.

Un sondaj recent arată că americanii îl consideră „inapt mintal”, dar medicul său contrazice suspiciunile după consultația efectuată miercuri la spitalul militar Walter Reed, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Este un bărbat de 81 de ani sănătos, activ şi viguros”

Joe Biden rămâne „apt” să-şi exercite funcţiile, a asigurat doctorul său miercuri la finalul examenului anual al liderului de 81 de ani, într-un moment în care capacitatea lui de a guverna suscită îndoieli, exploatate de opoziţia republicană, relatează AFP.

Preşedintele american „continuă să fie apt să-şi exercite funcţiile şi îşi asumă pe deplin toate responsabilităţile fără nicio derogare sau aranjament”, a declarat medicul Casei Albe, Kevin O’Connor.

„Preşedintele Biden este un bărbat de 81 de ani sănătos, activ şi viguros”, a conchis medicul său de multă vreme într-o scrisoare publicată de Casa Albă.

Joe Biden a petrecut două ore şi jumătate miercuri dimineaţă la spitalul militar Walter Reed, din suburbiile Washingtonului, pentru acest examen medical anual, ultimul înainte de alegerile din noiembrie.

Democratul candidează pentru un nou mandat, la finalul căruia, dacă va fi reales, va avea 86 de ani.

Cel mai probabil, el se va confrunta în noiembrie cu predecesorul său, Donald Trump, ajuns şi el la 77 de ani.

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Schimbări în supermarketuri. Noi obligații pentru producători
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...