UE pregătește o lege dură pentru limitarea poluării. Sunt vizate mașinile mai vechi de 15 ani

UE pregătește o lege dură pentru limitarea poluării. Sunt vizate mașinile mai vechi de 15 ani
Publicat: 03/03/2024, 12:44

Uniunea Europeană continuă lupta pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar în acest sens pregătește terenul pentru o eliminare treptată a mașinilor cu motor cu combustie internă.

În cadrul programului „Fit for 55”, Uniunea intenționează să reducă emisiile de dioxid de carbon prin introducerea unor restricții importante în cazul mașinilor mai vechi de 15 ani.

Potrivit noilor propuneri, mașinile mai vechi de 15 ani nu vor mai putea fi duse în service pentru reparații. Măsura drastică este abia în stadiul de discuții în acest moment. Astfel, autovehiculele cu defecțiuni majore la motor, frâne sau direcție vor intra în această categorie și nu vor mai putea beneficia de reparații, fiind condamnate la casare, arată Antena3.

Noile reguli ar urma să fie aplicate și în România

Prin programul „Fit for 55”, Comisia își propune să elimine emisiile directe din transporturi până în 2050. Cu toate acestea, realitatea prezintă provocări semnificative, iar șoferii se confruntă cu dificultăți financiare în achiziționarea de vehicule care să respecte noile standarde impuse de UE.

În cazul în care vor fi adoptate, aceste reglementări vor deveni automat obligatorii și pe teritoriul României. Miniștrii UE sunt chemați să ajungă la un consens. Consiliul se va angaja în negocieri cu Parlamentul European pentru a finaliza actele legislative. În timp ce propunerea generează dezbateri aprinse, rămâne de văzut cum vor fi echilibrate nevoile de protecție a mediului cu preocupările șoferilor.

Sursa foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...