Povestea americanului mutat în România. A străbătut oceanul pentru a-și găsi marea DRAGOSTE în România: „Peisajele și istoria m-au fascinat”

Povestea americanului mutat în România. A străbătut oceanul pentru a-și găsi marea DRAGOSTE în România: „Peisajele și istoria m-au fascinat”
Povestea americanului mutat în Români - Foto: Captura foto - Youtube
Publicat: 04/03/2024, 09:25

Un american a luat decizia vieții sale după ce s-a îndrăgostit până peste cap de o româncă pe care a cunoscut-o pe internet. Acesta a lăsat „Tărâmul făgăduinței” pentru a se muta definitiv într-un mic orășel din județul Gorj.

Michael Bush și Ana Maria formează acum o familie frumoasă, însă drumul până la căsătoria lor a fost pus la grea încercare de birocrația românească.

Ana Maria și Michael, care acum au și un copil împreună, s-au cunoscut în timpul pandemiei, prin intermediul rețelelor de socializare.

După câteva luni de conversații online, Michael a venit în România pentru a-și întâlni iubita, iar chimia dintre ei a fost imediat evidentă.

„Ne-am cunoscut pe Facebook, în timpul pandemiei. Am lucrat de acasă. Am avut în comun mai multe pagini de Internet, iar una a fost serialul «How I Met Your Mother», care ne-a plăcut foarte mult am început să comentăm la una dintre postări și am început să vorbim.

La un moment dat i-am spus dacă vrea să vorbească pe video și așa a început. S-a simțit o conexiune din prima. Conversația era foarte naturală și parcă ne știam dintotdeauna.

Am început să vorbim prin luna iunie 2020 și el a fost curios să vadă România și a venit de Crăciun în 2020. Eu lucram în București atunci. Apoi, am venit la ai mei în Țicleni“, a relatat Ana Maria”.

Nuntă „cu obstacole”

La scurt timp, americanul, îndrăgostit lulea de românca din Gorj a făcut pasul „decisiv” și a cerut-o în căsătorie.

„De Revelion, m-a cerut în căsătorie. Nu mă așteptam. După două zile a trebuit să plece și a fost foarte greu. A fost groaznic“, mai spune Ana Maria.

Căsătoria lor, la Țicleni a avut parte de o serie de obstacole neașteptate din cauza birocrației românești. Deși au fost informați că documentele necesare pentru căsătorie includ o scrisoare de celibatar sau un certificat similar din țara lui Michael, s-au trezit într-un labirint de cerințe contradictorii și transferuri de responsabilitate între instituții. Telefon după telefon și e-mailuri au fost necesare pentru a clarifica această situație.

„A sunat în SUA și ni s-a spus că doar acea scrisoare o pot elibera. Am sunat la ambasada SUA din București și ni s-a spus că ori certificatul ori scrisoare. Am sunat la Primăria Țicleni, iar doamna de acolo ne-a spus că nu are ce să facă, pentru că așa îi cere instituția de la Târgu Jiu. Am sunat la Târgu Jiu și acolo ni s-a spus că nu au ce să facă pentru că așa cer cei de la București.

Am sunat la instituția din București și ni s-a spus că le pare rău, dar că așa cer cei care sunt pe toată țara. Am sunat acolo și au zis că așa cere Ambasada. Am sunat din nou la ambasadă și mi-au spus din nou că nu este nevoie, că este ori una, ori alta. Au trimis un e-mail pe care să-l arăt la Primărie la Țicleni, dar doamna de acolo au spus că nu e de ajuns. A închis telefonul și mi-a spus că o să sune să se intereseze.

A sunat după câteva minute și mi-a spus că tocmai ce a primit un e-mail și că nu mai e nevoie“, a adăugat românca.

Cei doi au luat decizia de a se stabili, momentan, în România. „Am discutat mult cine vine și unde, dar ne-am gândit că ar fi mult mai ușor ca el să se mute aici pentru că nu avea nevoie de viză. La mine era un proces complicat și dura foarte mult ca să primesc viza“, a precizat tânăra.

Americanul a rămas „mut de uimire” în România

Americanul spune că s-a îndrăgostit de peisajele și istoria țării noastre. „În România mi-a plăcut istoria, care este mult mai bogată decât cea din SUA.

Asta m-a impresionat cel mai mult. Am văzut multe castele, foarte frumoase și vechi. Și în SUA sunt castele, dar ele au fost construite în anii 1970.

Peisajele și istoria m-au fascinat în România. Aveți munți, mare și îmi place istoria foarte mult. Este o țară foarte frumoasă cu multe tradiții la care țineți. În SUA sunt tradiții, dar ele au venit o dată cu imigranții.

Limba a fost mai dificil de deprins și, uneori, este mai greu să interacționez cu oamenii, să ajung să-i cunosc. O altă problemă la care a trebuit să mă adaptez a fost deplasarea cu vehiculele“, a povestit americanul.

Lui Michael îi place că românii sunt descurcăreți și sociabili. „Îmi place inventivitatea românilor. Dacă e ceva stricat, nu suni pe cineva să se ocupe, ci se ocupă fiecare să repare. Vecinii sunt prietenoși. În SUA nu mai este așa, ei sunt singuratici și închiși în ei. Aici, vecinii sunt o adevărată comunitate. Vecinii noștri ne aduc și mâncare uneori, ne-au ajutat să renovăm o cameră.

M-am obișnuit cu drumurile mai proaste, pentru că vin din Michigan unde sunt cele mai proaste drumuri din SUA și când circul pe drumul dintre Țicleni și Târgu Jiu aveam impresia că sunt acasă. Michigan este legată la două autostrăzi importante și eram obișnuit să merg mai mult pe autostradă. În România este drăguț când conduci să vezi satele și micile orașe, dar călătoria durează mai mult“, a relatat Michael Bush, potrivit asingorj.ro.

„Vrem să ne mai plimbăm prin Europa și prin România. Michael a fost la Sighișoara și i-a plăcut enorm.

Planul este să ne mutăm toți în SUA, dar depinde de el, pentru că Michael s-a îndrăgostit enorm de România și are și un loc de muncă pe placul lui“, a mai spus gorjeanca.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”