Servicii medicale FICTIVE decontate în cabinetele din Mureș

Servicii medicale FICTIVE decontate în cabinetele din Mureș
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 05/03/2024, 11:08

Anchetatorii din Mureș fac marți, 5 martie, percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri. Acțiunea vizează două cabinete medicale.

Prin intermediul acestora ar fi fost înregistrate fictiv servicii medicale.

Ce valoare are prejudiciul

Marți dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pun în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, într-un dosar penal de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„În fapt, s-a reținut că, în perioada 1 septembrie 2019 – 31 decembrie 2022, reprezentanții ai două cabinete medicale din Mureș ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care le-ar fi transmis, ulterior, unei instituției publice de asigurări de sănătate, din Mureș, în vederea decontării contravalorii sumei pentru prestarea acestora”, a transmis IPJ Mureș.

Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Decontarea serviciilor medicale de către CNAS a fost optimizată. Ce promite Andrei Baciu, președintele Casei

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...