Prima pagină » Actualitate » Prințesa Kate, prima apariție după operația suferită. Cum arată soția prințului de Wales

Prințesa Kate, prima apariție după operația suferită. Cum arată soția prințului de Wales

Prințesa Kate, prima apariție după operația suferită. Cum arată soția prințului de Wales
FOTO: Profimedia

Prințesa Kate a suferit o intervenție chirurgicală în luna ianuarie, de atunci soția prințului de Wales a ales să se refacă în intimitate, fără a mai apărea în public. 

Însă, compania americană Entertainment Tonight, specializată în ştiri despre celebrităţi, a relatat că prinţesa Kate a fost văzută în apropiere de Londra, lângă Castelul Windsor, în dimineaţa zilei de luni. Mai mult, a fost publicată și o fotografie cu prințesa, site-ul american TMZ afirmând că fotografia respectivă a fost realizată de un paparazzo neautorizat.

Potrivit Daily Mail, fotografia nu a fost difuzată în Regatul Unit întrucât Palatul Kensington, reşedinţa oficială a cuplului princiar, „a cerut insistent ca prinţesa Kate să fie lăsată să se recupereze într-un cadru privat”.

Presa britanică a relatat doar că prințesa Kate a apărut în public pentru prima dată după spitalizarea ei de la jumătatea lunii ianuarie. Însă, mai multe publicații media de peste ocean au publicat și o fotografie ce o prezintă pe prințesa de Wales în timp ce se afla într-un automobil în apropiere de Londra.

Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, a fost internată pe 16 ianuarie pentru o operație chirurgicală abdominală. Motivele acelei intervenții rămân necunoscute, însă nu este vorba despre un cancer, potrivit casei regale britanice, citată de AFP şi DPA.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele