Bitcoin a atins marți după-amiaza un nou maxim istoric, pentru prima dată în mai bine de doi ani. Prețul criptomonedei este în creștere de la începutul lui 2024, raliul din acest an fiind alimentat de lansarea pe bursele americane a ETF-urilor bitcoin și de halvingul Bitcoin, din aprilie, eveniment programat în rețea din patru în patru ani, care înjumătățește recompensa minerilor BTC.
Prețul criptomonedei a depășit 69.210 dolari marți, în primele ore de tranzacționare pe bursele americane potrivit CoinMarketCap, după care a revenit ușor sub acest prag, în jurul prețului de 67.000 dolari. Recordul anterior al celei mai puternice criptomonede – de 68.982,20 dolari – a fost înregistrat pe 10 noiembrie 2021, conform Coin Metrics.
„Bitcoin își revendică maximul istoric, arată din nou că nu va dispărea niciodată. În cei 15 ani de existență, bitcoin a înregistrat patru scăderi de 75% [plus] și de fiecare dată a revenit”, a declarat pentru CNBC Alex Thorn, șeful diviziei de cercetare la Galaxy Digital.
Clara Medalie, director de cercetare la furnizorul de date cripto Kaiko, a explicat, la rândul său, că acest nou record este „o piatră de hotar psihologică importantă” și „demonstrează capacitatea remarcabilă a criptomonedei de a reveni și de a continua să persevereze în pofida contextului economic defavorabil”.
„Bitcoin devine mai util pe măsură ce devine mai valoros. La o capitalizare de piață mai mare, poate suporta alocări mai mari. Volatilitatea Bitcoin a scăzut constant de-a lungul timpului, permițând alocărilor să ia poziții mai mari”, a adăugat Thorn.
Sectorul cripto, condus de „locomotiva” Bitcoin, a înregistrat o revenire puternică în 2023, avansând cu 157%. Activul digital a primit inițial un impuls din cauza crizei bancare regionale din SUA și a prins un val favorabil din speculațiile la momentul potrivit că ETF-urile care urmăresc prețurile bitcoin vor primi aprobarea de la Comisia pentru Burse și Valori Mobiliare a SUA.
Unii investitori rămân sceptici cu privire la activele cripto. Cu toate acestea, ETF-urile bitcoin spot din SUA au adus legitimitate și au fost extrem de populare, printre investitori iShares Bitcoin Trust (IBIT) de la BlackRock depășind 10 miliarde de dolari în active gestionate săptămâna trecută.