Macron susține Ucraina ”fără limite” /Kremlinul avertizează Franța că riscă un CONFLICT ”direct” cu Rusia

Macron susține Ucraina ”fără limite” /Kremlinul avertizează Franța că riscă un CONFLICT ”direct” cu Rusia
Publicat: 07/03/2024, 18:02

Administrația Vladimir Putin a avertizat, joi, asupra riscului implicării ”directe” a Franței în conflictul militar cu Rusia, în contextul afirmațiilor controversate ale președintelui Emmanuel Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe și susținerii ”fără limite” acordate Kievului.

”Emmanuel Macron este convins de politica sa, care constă în aplicarea unei înfrângeri strategice Rusiei și continuă să intensifice nivelul de implicare directă a Franței” în conflictul din Ucraina, a afirmat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de cotidianul Le Figaro.

De altfel, Dmitri Peskov a evidențiat caracterul ”contradictoriu” al afirmațiilor lui Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina.

Emmanuel Macron susține Ucraina ”fără limite”

Președintele Emmanuel Macron le-a transmis, joi, liderilor principalelor partide parlamentare din Franța că Administrația de la Paris ”nu va avea nicio limită”, ”nicio linie roșie” în privința susținerii acordate Ucrainei pentru a respinge invazia militară rusă. Poziția președintelui Franței a fost anunțată, după întâlnire, de Fabien Roussel și Jordan Bardella, liderii Partidului Comunist Francez (PCF, stânga) și Mobilizării Naționale (RN, extremă-dreapta).

Afirmațiile au fost criticate dur de liderii opoziției.

”Eu cred că rolul Franței este exact acela de a fixa linii roșii. Începând din momentul în care a evocat ideea trimiterii de militari francezi în conflictul cu o putere nucleară precum Rusia, eu cred că astfel de afirmații sunt iresponsabile și extrem de periculoase”, a comentat Jordan Bardella, liderul partidului Mobilizarea Națională.

”Eu i-am reiterat președintelui Franței caracterul iresponsabil și periculos al trimiterii trupelor la sol. I-am spus președintelui Republicii că ar fi inacceptabil să fie instrumentalizat conflictul din Ucraina cu mai puțin de 100 de zile înaintea alegerilor europene”, a afirmat, la rândul său, Eric Ciotti, liderul formațiunii Republicanii (LR).

În urmă cu o săptămână, președintele Franței, Emmanuel Macron, a generat controverse afirmând că nu exclude posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina.

”Înfrângerea Rusiei este indispensabilă pentru securitatea și stabilitatea Europei. Au fost evocate toate opțiunile în mod liber și direct. Nu există consens oficial asupra trimiterii de trupe pe teren, dar poziția este dinamică și nu excludem nicio opțiune, întrucât vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că Rusia nu va putea câștiga acest război”, a afirmat Macron cu ocazia unei reuniuni desfășurate la Paris.

Sugestiile președintelui Franței au fost respinse ferm de Statele Unite, Germania, Marea Britanie și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Rusia a avertizat că, în cazul în care state membre NATO trimit trupe în Ucraina, există riscul unui conflict direct.

”Trimiterea de trupe în Ucraina nu ar fi în interesul Occidentului. Nu este deloc în interesul lor, trebuie să fie conștienți de acest lucru”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

”Rusia nu are planuri de atac, de agresiuni directe sau indirecte, nu intenționează să declanșeze conflicte cu nimeni, cu NATO, Washington, Ucraina sau alții. Nu a avut niciodată planuri de acest fel. În schimb, dacă citim documentele despre doctrina NATO, alianță din care fac parte SUA și Marea Britanie, în aceste documente, Occidentul colectiv indică Rusia ca amenințare directă”, a declarat, miercuri, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova.

Foto: Profimedia

Citește și:

Austria spune NU „partenerului important”, România / Nehammer: Poziția noastră rămâne clară și NESCHIMBATĂ: sistemul Schengen nu funcționează

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar