Universitatea Craiova a întrecut duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia FCU Craiova, în ultima etapă a sezonului regular.
Golurile partidei au fost marcate de Aurelian Chiţu (45+4), respectiv Alexandru Mitriţă (70), Ştefan Baiaram (77).
Trupa lui Petev a e neînvinsă de şapte etape, în care a înregistrat patru victorii şi trei egaluri.
În schimb, FCU Craiova a ajuns la şase runde fără victorie, un egal şi cinci eşecuri.
„Am avut ocazii să facem 2-0. Normal că fotbaliștii când pierd caută scuze. Prima repriză a fost foarte bună, puteam să mergem la cabine cu 2-0. Ei au făcut schimbări și a venit golul.
Avem antrenament mâine, începem play-out-ul. Bag echipa în teren pe care o văd eu mai potrivită. Mai avem multe partide, nu e nimic decis. Să vedem cine face mai multe puncte. Da, am fost foarte impresionat de fanii noștri la început. Mi-a plăcut și am făcut poză.
(n.r. întrebat de comentariul său în care a atacat conducerea: Sunt bolnavi mintal și fură bani. E o imagine cu poza mea? Facebook-ul meu? Nu, nu cred. Nu sunt eu”, a declarat Nicolo Napoli, la flash-interviu.
„Ei au jucat cu puțină ambiție în prima parte, poate din cauză că ultimele două derby-uri nu au fost câștigate.
La pauză le-am spus că avem 45 de minute în care putem să marcăm nu un gol, putem să marcăm de mai multe ori, dar că trebuie să ne întoarcem la modul în care am jucat meciurile anterioare. Altceva din ce le-am comunicat la pauză nu vă mai spun”, a declarat Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, la finalul partidei din Bănie.