Hotărârea privind calendarul alegerilor din 9 iunie, adoptată luni de Guvern / Campania începe pe 10 mai şi se încheie pe 8 iunie

Hotărârea privind calendarul alegerilor din 9 iunie, adoptată luni de Guvern / Campania începe pe 10 mai şi se încheie pe 8 iunie
Publicat: 11/03/2024, 18:00
Actualizat: 11/03/2024, 18:32

Guvernul a adoptat luni, în şedinţă, Hotărârea privind calendarul alegerilor din 9 iunie, alegerile europarlamentare şi cele locale urmând a fi comasate în aceeaşi zi.

Guvernul a aprobat, luni, calendarul acţiunilor din perioada electorală pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, din anul 2024, arată comunicatul de presă al Executivului.

În data de 19 martie începe perioada de depunere la biroul electoral central  a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

De asemenea, în termen de 10 zile de la începerea perioadei electorale, dar nu mai târziu de 21 martie 2024, vor fi stabilite modelele ştampilelor electorale şi modelul timbrului autocolant.

În termen de 10 zile de la data constituirii Biroului Electoral Central, dar cel mai târziu în data de 27 martie 2024, se va încheia perioada de depunere la biroul electoral central a protocoalelor de constituire a alianţelor electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

Cu cel puţin 24 de ore înaintea tragerii la sorţi a celor 3 judecători în biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, cel mai târziu la data de 9 aprilie, se va aduce la cunoştinţă publică data la care va avea loc această tragere la sorţi.

  • Cel mai târziu până la data de 10 aprilie 2024, se vor depune cererile de înscriere în listele electorale speciale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2024. Este vorba despre cetăţenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Tot cel mai târziu până pe data de 10 aprilie 2024, ora 24, vor fi depuse şi înregistrate candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, iar în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii se vor înainta, către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor referitoare la faptul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securităţii sau de colaboratori ai acesteia.

În data de 11 aprilie 2024 se va aduce la cunoştinţă publică a listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Pe 29 aprilie 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European, iar pe 30 aprilie 2024 se va stabili numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au depus liste de candidaţi, precum şi a candidaţilor independenţi.

Până la data de 1 mai 2024 vor fi aduse la cunoştinţă publică declaraţiile de avere şi de interese ale candidaţilor la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024.

De la data de 16 aprilie 2024 începe perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 şi de  depunere a candidaturilor pentru aceste alegeri.

Cel mai târziu până la data de 15 aprilie 2024, vor fi desemnaţi preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi locţiitorii acestora.

În maximum 10 zile de la data înfiinţării birourilor electorale de circumscripţie, cel mai târziu la data de 25 aprilie 2024, se va încheia perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor depune la primar, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie 2024, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă.

Tot în data de 15 aprilie se încheie perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Cel mai târziu cu 40 de zile înaintea datei alegerilor, adică 30 aprilie 2024, se  va solicita acordarea timpilor de antenă, către conducerile posturilor de radiodifuziune şi televiziune, publice şi private sau, după caz, ale studiourilor teritoriale ale acestora, la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Data de 30 aprilie este şi data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.
La data de 8 mai 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Pentru ambele scrutinuri, până la data de 10 mai 2024 se va aduce la cunoştinţă publică delimitarea şi numerotarea fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora, precum şi aducerea la cunoştinţă publică a delimitării şi numerotării fiecărei secţii de votare din ţară, precum şi a sediilor acestora.

  • De asemenea, în data de 10 mai 2024, va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00.
  • Pe 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, şi se va încheia în aceeaşi zi, la ora 22.00.

Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot vota până cel mult la ora 23.59.

După numărarea voturilor şi soluţionarea eventualelor sesizări sau contestaţii, rezultatele alegerilor alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale  şi pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CITEȘTE ȘI:

Lista comună PSD-PNL pentru „ALEGERILE 9 IUNIE”, pe ultima sută. Luni pot fi anunțați candidații interni, apoi adversarul lui Nicușor Dan

Marcel Ciolacu: ,,Toată lumea întreabă de ce avem o listă comună” / Ce spune premierul despre candidatura la prezidențiale

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani