Sebastian Burduja, încrezător în șansele de la Capitală: ,,Am spus că îi bat măr pe cei doi principali competitori”

Publicat: 13/03/2024, 09:59
Actualizat: 13/03/2024, 10:26

Șeful PNL București, Sebastian Burduja, a declarat în podcastul  ,,Pe drept cuvânt” că a luat decizia de a-și anunța intenția de a candida la Primăria Capitalei, pentru că își dorește o schimbare la fel ca majoritatea bucureștenilor. 

Ar fi nedrept ca să eu să mă uit la mine în oglindă și să-mi spun că stau pe margine privind un oraș care se face praf an după an, complet blocat, cu un fenomen al drogurilor scăpat de sub control. Nu există părinte cu care am vorbim și care să nu-mi spună că cea mai mare frică sunt drogurile, cu violență cu oameni care sunt bătuți în centrul vechi. Lucrurile aste nu au voie să se întâmple într-un oraș civilizat. În momentul în care mi-am asumat președinția filialei PNL București, mi-am asumat și această bătălie, dacă se va ajunge acolo sau va fi o variantă mai bună, colegii mei vor lua cea mai bună decizie, sunt convins, a spus Burduja.

Întrebat ce ar zice competitorii săi, șeful PNL București a declarat că:

Am spus că îi bat măr pe cei doi principali competitori! Sunt optimist, sunt încrezător în bucureșteni. Din toate discuțiile și cercetările sociologice care arată clar că 2/3 dintre bucureșteni vor o schimbare și avantajul meu este că pot să arăt ce am făcut în fiecare poziție publică în care am fost, rapoarte de activitate publice cu subiect și predicat , am conștiința împăcată că am lăsat ceva în urmă. Cei care au mai fost primari la București, din păcate nu prea au ce să mai arate, pentru că altfel nu am fi aici cu orașul în haos și atunci în comparația asta cred că ar merita să încercăm și altceva, a mai spus Burduja.

CITEȘTE ȘI:

Potențialul energetic al României. Sebastian Burduja expune motivele care ne țin blocate proiectele

Sebastian Burduja, victima unui deepfake / ,,Am depus o plângere penală, acțiunea e în curs este la DIICOT”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...