Cristian Popescu Piedone, care și-a anunțat duminică intrarea oficială în competiția pentru Primăria Capitalei, din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) – a explicat în cadrul emisiunii „Subiectiv”, de la Antena 3, motivul pentru care va candida din partea PUSL.
„Am făcut armata, cum se zice, în PSD din 92, am intrat acolo, eu sunt prin structură de stânga, asta pentru că trebuie să fim pentru dezvoltare, să fim și liberali puțin. De aia am ales acest partid și sunt în partidul ăsta de aproape 15 ani, la social-liberali, pentru că trebuie să îmbinăm cele două doctrine pentru dezvoltare și asta s-a văzut probabil la nivel național, atunci când cele două partide și-au dat mâna, dar din păcate și-au dat mâna la nivel național și aici au început să dea rateuri”, a declarat edilul Sectorului 5.
Cristian Popescu Piedone a adăugat că „nu primește ordine politice”
„El (n.r. Popescu Piedone) nu va primi niciodată ordin politic. Știe ce înseamnă, știe ce înseamnă politicul, știe să respecte politicul. Dar nu poți să-mi spui tu mie politic, ce să fac contra voinței celor pe care îi reprezint și au avut încredere timp de 30 de ani în mine. Cetățeanul. Cetățeanul da, a venit vremea în care acest cetățean va zice viva la revoluțion”, mai spune Piedone.
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) şi-a lansat duminică oficial candidaţii pentru Primăria Municipiului Bucureşti şi pentru primăriile de sector.
Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5, a fost desemnat candidat pentru Primăria Capitalei. El a anunţat și candidaţii pentru primăriile de sector, printre care se găsește și fiul său, Vlad Piedone, actual deputat de Suceava.