Prima pagină » Actualitate » Bărbații care ar fi vandalizat sediul FCU Craiova au fost prinși / Ei au fost reținuți pentru 24 de ore

Bărbații care ar fi vandalizat sediul FCU Craiova au fost prinși / Ei au fost reținuți pentru 24 de ore

Polițiștii din Dolj i-au identificat pe cei care ar fi vandalizat sediul FCU Craiova. Este vorba despre doi bărbați de 33, respectiv 20 de ani din Craiova. Ei au fost reținuți.

În acest caz, polițiștii au făcut patru percheziții.

„În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs în dimineața zilei de 09 martie a.c., în municipiul Craiova, prin care persoane necunoscute ar fi aruncat cu o substanță necunoscută pe perete exterior și pe ușa de acces ale unui magazin apartinând unui club sportiv, în această dimineață, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Craiova”, anunță IPJ Dolj.

În urma percheziției, au fost ridicate mai multe probe, iar două persoane au fost duse la audieri.

„Astfel, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reţinerea a doi bărbați, de 33 și 20 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În cursul zilei de mâine, 20 martie, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, conform IPJ Dolj.

Sediul FCU Craiova, vandalizat cu o zi înaintea meciului cu Universitatea Craiova

Sediul clubului sportiv FCU Craiova a fost vandalizat, în noaptea de 9 spre 10 martie.

„În dimineaţa zilei de 09 martie a.c., în jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe peretele exterior și pe ușa de acces în magazinul oficial al unui club sportiv din Craiova, persoane necunoscute au aruncat cu o substanță lichidă de culoare neagră.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale”, au transmis, la acel moment, reprezentanții Ipj Dolj.

Jurnalist de eveniment și investigatii, generatia presei anilor 2000. Licențiată în Comunicare Socială și Relații Publice la SNSPA, a devenit cunoscută în lumea media în presa locală din Bănie, ... vezi toate articolele

Citește și