Trump le cere din nou țărilor EUROPENE să contribuie ”corect” la bugetul NATO și consideră avertismentul privind apărarea ”formă de negociere”

Publicat: 19/03/2024, 22:10

Statele Unite vor respecta angajamentele de apărare colectivă în cadrul NATO, dar toate țările membre trebuie să suporte contribuții ”corecte”, afirmă fostul președinte american Donald Trump, candidat în scrutinul prezidențial din noiembrie, catalogând drept ”formă de negociere” amenințarea privind ignorarea riscurilor generate de Rusia.

”NATO trebuie să trateze corect Statele Unite, întrucât dacă nu ar fi Statele Unite, NATO pur și simplu nu exista. Dar au profitat de noi, așa cum fac cele mai multe țări”, a declarat Donald Trump, într-un interviu acordat politicianului britanic Nigel Farage, la postul GB News.

În februarie, Trump a declarat, în cursul unui miting electoral, că ar ”încuraja” Rusia să atace orice stat membru NATO care nu alocă 2% din buget pentru apărare. În cadrul interviului de acum, Nigel Farage i-a spus că poziția sa este folosită la Bruxelles pentru avansarea Forței europene de apărare, evocându-se chiar ideea că UE ar putea avea o armă nucleară.

”Pot folosi cum vor, nu îmi pasă. Pentru că ceea ce spun este o formă de negociere. De ce ar trebui să păzim noi țări care au foarte mulți bani, în timp ce Statele Unite plăteau pentru cea mai mare parte a Alianței Nord-Atlantice?!”, a răspuns Trump.

Nigel Farage a insistat: ”Dacă încep să își plătească facturile în mod corespunzător și clubul NATO este corect, vor fi apărate zone precum Polonia, America va fi prezentă?”

”Da, dar Statele Unite trebuie să își achite cota corectă, nu cotele corecte ale altora. Cred că Statele Unite au suportat 90% din costurile NATO, ar putea fi chiar 100%, a fost cel mai incorect… și să nu uităm: este mai important pentru ei decât pentru noi, noi suntem protejați de ocean de anumite probleme, avem un ocean mare și frumos. Este mai important pentru ei, ei profitau, au profitat de noi la nivel comercial și militar”, a răspuns Trump.

Farage: ”Dacă plătesc contribuțiile corect, America va fi prezentă?”

Trump: ”Da, sută la sută”.

Avertismentele lui Trump au generat preocupări în rândul statelor europene din cadrul NATO

În februarie, în cursul unui miting electoral, Trump, candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidențial din noiembrie, a dezvăluit că a fost întrebat în trecut de liderul unui ”stat mare” din Europa dacă Statele Unite vor acționa pentru respingerea unui atac al Rusiei asupra unei națiuni care nu își achită contribuțiile pentru apărare.

Trump a precizat că răspunsul său a fost: ”Nu, nu vă voi apăra. De fapt, aș încuraja Rusia să facă ce vrea. Trebuie să vă plătiți facturile”.

În timpul mandatului de președinte al SUA, Trump a criticat constant Germania și Franța pentru că nu alocau 2% din PIB pentru achiziții de capabilități militare destinate apărării colective a NATO.

Președintele SUA, Joe Biden, a catalogat drept ”terifiante și periculoase” afirmațiile lui Trump din februarie, avertizând că, practic, ”îi oferă președintelui Vladimir Putin undă verde pentru mai multe războaie și violențe”.

La rândul său, Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a criticat poziția lui Trump, dar a dat asigurări că Alianța Nord-Atlantică rămâne ”pregătită și capabilă” să își apere statele membre de orice atac.

Imediat după afirmațiile lui Trump din februarie, Germania și Franța au anunțat suplimentări semnificative ale bugetelor militare, iar Uniunea Europeană vrea să avanseze planurile de apărare.

Foto: Profimedia

Citește și:

Washingtonul reafirmă preocupările privind SITUAȚIA UMANITARĂ din Fâșia Gaza și condamnă activitățile israeliene de colonizare

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer