Prezentat de Marcel Ciolacu și de Nicolae Ciucă drept candidatul pe care și l-au dorit, „cu înclinație social-democrată și cu meserie liberală sau invers”, Cătălin Cîrstoiu este finul de cununie al fostului președinte Traian Băsescu.
Medicul Cîrstoiu, directorul Spitalului Universitar București, spune că s-a consultat cu nașul Băsescu, înainte de a lua această decizie.
Fiu de fost prefect al județului Argeș (n.r. Ion Cîrstoiu) și finul fostului președinte al României (n.r. Traian Băsescu), medicul Cătălin Cîrstoiu a fost prezentat astăzi oficial drept candidatul Coaliției PSD-PNL la Primăria Capitalei. Înainte de a lua această decizie, acesta spune că s-a consultat cu Traian Băsescu și a fost sfătuit să nu facă „treaba asta”.
Da, am avut o discuție cu domnia sa. O discuție lungă în care domnia sa, ca în orice familie, mi-a explicat de ce nu e bine să fac treaba asta(…) E, domnia sa mi-a explicat de ce nu e bine să fac treaba asta, dându-mi niște argumente strict personale! Strict umane. Lucru pe care, de altfel, cinstit, l-a făcut și tatăl meu. Ei, n-am ascultat! Așa sunt eu. N-am ascultat niciodată.
Medicul Cîrstoiu consideră că o administrație publică este asemeni unui spital sau a unei nave unde nu e loc de greșeală.
Faptul că am reușit să armonizez atâtea echipe, pe atâția oameni, care au lucrat pentru niște obiective comune…Spitalul, facultatea, primăria trebuie să fie ca o navă în care nu-ți permiți erori, mai spune Cătălin Cîrstoiu.
Întrebat de GÂNDUL ce părere are despre faptul că finul său nu i-a ascultat sfatul, fostul președinte Traian Băsescu, a spus că nu are nicio părere.
N-am nicio părere, că nu este o dezbatere. Uite-așa, bine, n-am nicio părere! Dar putem discuta și pe alte subiecte…
Citește și:
Piedone despre posibilul CONTRACANDIDAT PSD-PNL: „Era bun să fie consilierul lui Nicușor Dan…”