Dana Marijuana nu știe – sau nu vrea să știe – cine este Erika Isac. „Nu a ajuns în informațiile mele”

“Dana Marijuana, “Cea mai fidelă fată”, “Regina Hip-hop & Rap” – și câte alte apelative – sunt de fapt aceeași persoană: Dana M. Coteanu. A ținut prima pagină o perioadă lungă, a fost blamată, a fost admirată și iar blamată. Cert e că a rămas un reper în muzica de profil. Ca performanță scenică. Și un mister ca personalitate. Poate, uneori, chiar i se caută nod în papură. Iar alteori, nimerește singură în contexte alarmante. Pare că-i place să trăiască pe marginea prăpastiei, dar în realitate este doar în căutarea liniștii. Prea multă furtună! N-ar fi rău să apară soarele. Mai des!

Dana, fetele bune merg în Rai și fetele rele merg în Iad?

– Și Raiul si Iadul sunt sub același cer, Răul face rău de nemuțumiri, iar Binele răspunde cu dreptate.

– Știi câte variante sunt la o variantă despre tine. De n luate câte k. Nu te-ai săturat de atâtea istorii ireale despre tine?

– Dacă asta mulțumește publicul din partea presei și au un salariu mai bun, mă las pe mine pentru. Ceilalți mi-ar fi plăcut să-mi scoată în evidență mai mult partea pozitivă, dar nu depinde de mine.

 În monarhie m-am regăsit pe toate planurile

– Crezi în zodii? Întrebarea e la modă. Și fiica mea cea mare, Raisa, este Scorpion. Și cea mică, Milena, este Fecioară cu ascendent în Scorpion. Constat că voi, Scorpionii, sunteți persoane chiar serioase, foarte mărinimoase, de cuvânt și foarte artistice.

– Și ambițioase, nu se lasă până nu reușesc, iar când au dreptate nu le stă nimeni în cale. Da, cred în zodii, sunt constelațiile asupra noastră care ne influentează, vrem sau nu vrem.

– Îți place Erika Isac?

– Iartă-mă, dar nu a ajuns în informațiile mele.

– Uneori ne blamăm părinții. Apoi ajungem și noi, părinți. Repetăm, crezi, ceea ce blamam la părinții noștri?

– Ceea ce m-a ajutat susțin, ceea ce nu mi-a făcut bine nu repet copiilor mei.

– Inventează un vers spontan despre ce-ți trece prin cap.

– “Fii femeie, fii bărbat, reprezintă România Mare în care am intrat!”

Deși a fost “a bad girl”, are o personalitate optimistă și veselă.

– Îți plac eroii sau antieroii?

– Sunt de partea lui Dumnezeu. Da, îmi plac eroii, îmi sunt exemplu, iar antieroii NU. Din cauza lor suferim, ceea ce și doresc.

– Am stat un an la mare. Ce alegi, mare sau marele București?

– La mare mă simt mai liberă mental și sufletește.

Pe TATA l-am iubit cel mai mult

– Nu te mai întreb despre câți te-au dezamăgit, știm cu toții. Te provoc altfel: pe cine ai iubit cel mai mult?

– Pe TATA.

– Ce-i cu pasiunea asta pentru monarhie?

– Este familia în care m-am regăsit pe toate planurile, atunci când nimeni nu mă înțelegea.

– Unde facem plajă, vara asta? În Vamă, la Saint-Tropez, cu sau fără jandarmi?

– La Vama Veche unde am oază de respiro. Cu jandarmi, de ce nu? Ne simțim în siguranță, tot sistemul este făcut pentru protejarea țării și ai locuitorilor ei. Da, am încredere în toți.

– Ce număr porți la încălțăminte? Zice lumea că trăiești pe picior mare.

– Port 41.

“Sunt ca o floare a soarelui cu sufletul ca un curcubeu”

– Îi permiți fiicei tale mai mici să stea pe telefon/tabletă? De fapt, cum vă petreceți timpul, toate trei?

– Da, după școală și lecții stă pe telefon și sunt total de acord. Este o invenție pentru creier, informații și comunicare rapidă. Sunt total de acord.

– Ziceai că îmi iei și tu un interviu, dacă-ți iau și eu. Hai să te văd.

Dana: De unde crezi că vin durerile după o anumită vârstă?

Oana: De la consum. Intelectual.

CITEȘTE ȘI:

Actorul Marcel Turcoianu, amiral din garda veche: Brăila fără ieșire. Iubesc așa de tare orașul, oamenii de aici, încât nu am vrut să plec

Sediul NATO din Bruxelles, gazda primei proiecții a unui film românesc, „Libertate”, de Tudor Giurgiu. Evenimentul marchează 20 de ani de la aderare

Teatrolog Oana Paraschiv - Ieremciuc
Oana Paraschiv este absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică – I.L. Caragiale București, secția Teatrologie Management mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?