Lagarde: BCE continuă linia RESTRICTIVĂ în materie de politică monetară /”În următoarele luni, vom avea date suplimentare”

Publicat: 20/03/2024, 22:17

Banca Centrală Europeană continuă o linie restrictivă în materie de politică monetară, ținând cont de datele economice curente, afirmă președintele BCE, Christine Lagarde, anunțând că noile evaluări substanțiale sunt așteptate în iunie și semnalând că, indiferent dacă va fi luată prima decizie de scădere a dobânzii de referință în zona euro, nu este sigură o continuare pe aceeași direcție.

”În iunie, vom avea un nou set de proiecții care vor confirma dacă traiectoria inflației pe care am anticipat-o în prognoza din martie rămâne valabilă. Aceste proiecții ne vor oferi, implicit, o perspectivă mai clară asupra inflației subzistente. Vom avea mai multă vizibilitate asupra forței relansării și asupra direcției probabile a pieței muncii și, prin urmare, asupra consecințelor pentru salarii, profituri și productivitate. În plus, vom avea un interval mai lung pentru a evalua dacă datele inflației continuă să fie aliniate proiecțiilor noastre”, a declarat Christine Lagarde miercuri, la un seminar organizat de Institutul pentru Stabilitate Monetară și Financiară al Universității Goethe din Frankfurt.

Președintele BCE a subliniat că, în funcție de datele economice și financiare din iunie, politica monetară ar putea fi relaxată.

”Dacă aceste date evidențiază un nivel suficient de aliniere între traiectoria inflației subzistente și proiecția noastră și, presupunând că transmiterea politicii monetare rămâne puternică, vom putea trece la etapa reducerii ciclului politic și vom putea începe o politică monetară mai puțin restrictivă. Dar, ulterior, încă vor fi vizibile presiuni interne asupra prețurilor, ne așteptăm ca inflația serviciilor, spre exemplu, să rămână ridicată cea mai mare parte a acestui an”, a precizat Lagarde.

Președintele BCE a atras atenția că nu va putea garanta o traiectorie de relaxare a politicii monetare nici măcar după prima decizie de reducere a dobânzilor.

”Va exista o perioadă în care va trebui să confirmăm în mod curent că datele susțin perspectiva noastră privind inflația. Iar acest lucru are două implicații importante pentru direcția politicii monetare. Prima este că deciziile noastre vor trebui să rămână dependente de date, prin decizii la fiecare sesiune, în funcție de noile informații. Acest lucru înseamnă că, inclusiv după o primă reducere a dobânzii, nu putem asuma în mod anticipat angajamentul pentru o anumită direcție, oricât de tentant ar fi acest lucru, oricât de mult unii dintre dumneavoastră v-ați dori acest lucru. Dacă suntem cinstiți cu metodologia noastră și dacă avem disciplină privind aderarea la aceste principii, nu putem proceda așa. Aceasta a fost prima implicație importantă. În al doilea rând, cadrul nostru politic va rămâne important pentru procesarea datelor noi și pentru calibrarea politicii monetare adecvate”, a subliniat președintele BCE.

”În următoarele luni, vom avea date suplimentare, care ne vor ajuta să stabilim dacă suntem suficient de încrezători asupra direcției spre următoarea fază a ciclului de politică monetară”, a concluzionat Christine Lagarde.

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, pe 7 martie, menținerea nivelului dobânzii de referință în zona euro, reiterând că, în contextul persistenței inflației, politica monetară va rămâne restrictivă cât timp va fi necesar. Dobânzile principalelor operațiuni de refinanțare, instrumentului marginal de creditare și depozitelor rămân neschimbate, la 4,50%, 4,75% și 4,00%.

Foto: Profimedia

Citește și:

Fed MENȚINE nivelul dobânzilor în SUA, pe fondul situației economice ”incerte”/ Politica monetară va fi relaxată când se va stabiliza inflația

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Cum a fost găsit, de fapt, Andrei Versace de către anchetatori. Prietenii cunoscutului influencer nu...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi cu transmisie automată. Mașini cu un preț imbatabil...
Cine îl va înlocui pe Joe Biden? Numele cele mai importante ce ar putea să...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Doliu național. S-a stins un titan al muzicii românești: A dus numele țării pe toate...
Oana Cuzino, victorie în procesul deschis Primăriei Capitalei. Ar putea încasa o sumă uriașă
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
7 jocuri clasice pe care probabil nu le-ai încercat și care astăzi sunt disponibile online
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Inteligența Artificială poate crea hărți pe baza unui text