Adrian Severin: „Liderii politici au de ales între război civil și extern”. Fostul ministru de Externe arată care ar fi soluția

Publicat: 21/03/2024, 10:30
Actualizat: 21/03/2024, 10:58

Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Liderii europeni au făcut în așa fel încât să fie nevoie să alegem între un război civil și unul extern. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Ceea ce numim astăzi războiul hibrid este celebrul război total în care jucăm pe o singură carte, dăm totul sau nimic. Dacă ne uităm la imaginile Berlinului de la sfârșitul războiului, ne dăm seama ce înseamnă războiul total. Soluția este a negocierilor, a realismului, a înțelegerii. Trebuie să găsim acele compromisuri care, desigur, nu compromit principii, care nu ne fac fericiți, dar ne permit să trăim convenabil. Din greșelilor făcute de lideri mediocri și sub-mediocri, pe care o democrație bolnavă n-a putut să-i corecteze și să-i limiteze în derapajele lor, am ajuns ca la nivelul statelor existente și în special la nivelul statelor din emisfera vestică, să avem de ales între război civil și război extern. Ceea ce îmi este teamă, ceea ce văd în acest moment, este tendința de a rezolva crizele interne și a evita războiul civil prin exportul crizei. Mai există și calea de a rezolva problemele interne – printr-o bună politică externă, care trebuie să evite războiul și să ne ajute să conviețuim”, a spus fostul ministru al Afacerilor Externe.

Adrian Severin: „Când sunt tensiuni politice și lideri slabi, libertățile nu vor fi sporite”

Acesta consideră că liderii din țara noastră sunt „slabi” și nu ajută la „înflorirea” democrației.

„Spuneam, cândva, că prefer o Federație Rusă puternică, un urs sătul care se duce și hibernează, decât o Rusia flămândă, care umblă după vânat și omoară tot ce găsește în cale. Dacă am avea o situație internă bună, democrația ar putea să înflorească. Când sunt tensiuni politice și lideri slabi, libertățile nu vor fi sporite, ci limitate”, a menționat Adrian Severin.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX