Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Este imposibil să nu te gândești, măcar pentru o clipă, la declarațiile făcute de președintele Macron, consideră fostul ministru de Externe. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Vorbim despre președintele unui stat important, pe care l-am considerat, alături de Germania, un motor al Uniunii Europene. Este singurul stat membru UE care deține arma nucleară. Nu ai cum să nu stai să te gândești la ceea ce spune. Poți să-ți imaginezi, dacă ești optimist, că nu a fost decât un joc de imagine, pentru a declanșa anumite procese (cel al creării unei armate europene, al ieșirii de sub tutela americană). Putem să ne imaginăm o mulțime de lucruri. Până una-alta, însă, discutăm despre ceea ce am văzut și am auzit. Ori, dacă vreți, haide, pentru noi, ca români, să ne gândim că pe teritoriul țării noastre se găsesc trupe franceze”, a spus Adrian Severin.
Totuși, nu trebuie exclusă posibilitatea ca trupele franceze „să execute o operațiune”, este de părere fostul ministru de Externe.
„Când vezi un om care vine cu asemenea idei și, cum spuneam, care crede că își poate rezolva crizele interne exportându-le sub forma unui război extern, desigur că te gândești de șapte ori la ce urmează să ți se întâmple. Eu nu exclud faptul că ceva se poate întâmpla. Trupele pot primi un ordin să execute o operațiune. În fiecare zi îi provocăm pe ruși. Sigur, tehnic, Rusia a invadat Ucraina, sigur că nu putem accepta ca granițele unui stat să fie modificate prin forță”, a mai spus Adrian Severin, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”