Reguli noi în restaurante și magazine. Ce OBLIGAȚII față de clienții lor au patronii localurilor

Reguli noi în restaurante și magazine. Ce OBLIGAȚII față de clienții lor au patronii localurilor
Reguli noi în restaurante și magazine / Sursa FOTO: pexels.com
Publicat: 21/03/2024, 13:49

Începând cu data de 21 martie 2024, restaurantele și alte unități de alimentație publică sunt obligate, potrivit unei noi reglementări care a intrat de azi în vigoare, să aplice o serie de reguli privind reducerea risipei alimentare.

În același timp, dispozițiile se aplică și clienților.

Ce schimbări apar

Astfel, din 21 martie, toate unitățile din alimentație publică vor trebui să afișeze vizibil, fie la intrarea în local, fie în meniu posibilitatea ca un client să își ia la pachet mâncarea, în caz că dorește să facă acest lucru.

Iar recipientele vor fi asigurate de patronul unității, fiind interzis să se perceapă o taxă sau un cost suplimentar clienților.

Sunt vizate de schimbări și magazinele alimentare – acestea au obligația de a ieftini alimentele care se apropie de data de expirare. Sau, ca altă opțiune, să le doneze unor ONG-uri ori adăposturi pentru animale.

Iată care sunt cele mai importante reguli privind risipa alimentară, aplicabile de joi, 21 martie:

  • măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare;
  • măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate;
  • măsuri pentru redistribuirea alimentelor prin transfer cu titlu gratuit, pentru consumul uman, către operatorii receptori (Regulamentul CE nr. 852/2004), precum şi măsuri privind redistribuirea alimentelor, prin transfer, pentru consumul uman, către operatori economici;
  • măsuri pentru utilizarea şi consumul produselor alimentare în hrana animalelor, până la expirarea termenului de valabilitate a acestora, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare în domeniul nutriţiei animale;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi în vederea utilizării de material categoria 3 pentru hrana animalelor din adăposturi;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost;
  • măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în biogaz;
  • măsuri pentru dirijarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman către o unitate de procesare autorizată;
  • măsuri pentru eliminarea şi utilizarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate, materiale de categoria 3.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Risipa alimentară ne lasă (mai) săraci (REPORTAJ)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum au reușit spionii Israelului să se infiltreze în Hezbollah. Liderii grupării au făcut o...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Cum a apărut Pamela Anderson la ultimul eveniment. Fanii ei sunt uluiți: „Ce s-a întâmplat...
Doi pensionari români, prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii în valoare de 650.000 de...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Accident teribil în Teleorman! Gabriela a murit la doar 40 de ani, după ce s-a...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Doliu în televiziune. A murit un prezentator celebru: A fost un prieten feroce
Cât de potent este Alfred Bulai. Mărturii șocante din instanță
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Rapperul Sean „Diddy” Combs, dat în judecată de 120 de persoane: "Sunt răniți, speriați și...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Test de cultură generală. De ce cad frunzele toamna?