Nicolae Ciucă, în vizită pe șantierul A7: AUTOSTRADA Moldovei, cel mai important obiectiv de INFRASTRUCTURĂ al ţării în momentul de faţă

Publicat: 22/03/2024, 11:32

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că Autostrada Moldovei, A7, este „cel mai important obiectiv de infrastructură al ţării în momentul de faţă” şi va asigura, pe lângă fluidizarea traficului şi o nouă perspectivă privind activităţile mediului de afaceri, investiţii noi și servicii conexe.

Ne aflăm pe autostrada A7, autostradă care reprezintă un vis al cetățenilor din zona de est a țării. Pentru zona Moldovei, este un obiectiv care se realizează cu bani europeni și aici vedem cât de importantă este apartenența noastră la Uniunea Europeană, ci trebuie să recunoaștem că aceste obiective strategice pentru România se realizează beneficiind de fondurile europene, a transmis Nicolae Ciucă.

Președintele Senatului a precizat că aceste obiective strategice pentru România se realizează beneficiind de fondurile europene.

A7 trece prin patru judeţe, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Iaşi şi stiu din discuţiile cu domnul ministru că au deja pe masa de lucru proiectele care fac să se prelungească şi spre Suceava. În felul acesta, de la Paşcani, autostrada va urca şi către Suceava, până la Siret, a mai explicat Ciucă.

Liderul liberal a arătat că această autostradă reprezintă „cel mai important obiectiv de infrastructură al ţării în momentul de faţă” şi va asigura, pe lângă fluidizarea traficului şi o nouă perspectivă privind activităţile mediului de afaceri, investiţii noi și servicii conexe.

CITEȘTE ȘI:

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?