RĂZBOI în Ucraina, ziua 762: Putin acuză islamiştii radicali pentru atacul de la Moscova și sugerează „legături” cu Ucraina: „Cine îi aștepta acolo?”

RĂZBOI în Ucraina, ziua 762: Putin acuză islamiştii radicali pentru atacul de la Moscova și sugerează „legături” cu Ucraina: „Cine îi aștepta acolo?”
Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski
Publicat: 26/03/2024, 08:48
Actualizat: 26/03/2024, 10:51
08:25

Situație critică pentru armata ucraineană în apropierea orașului Ceasiv Iar din estul Ucrainei

Armata ucraineană a declarat luni că se confruntă cu o situație dificilă în apropierea orașului Ceasiv Iar din estul țării, unde Rusia își concentrează ofensiva.

Potrivit informațiilor furnizate de AFP, Moscova a obținut progrese pe front în ultimele luni, sporindu-și avantajul în timp ce Kievul se confruntă cu o penurie de muniții furnizate de aliații săi occidentali.

Oleg Kalașnikov, ofițer de presă al brigăzii 26 de artilerie ucraineană, a declarat că „situația cu privire la Ceasiv Iar este dificilă și tensionată, iar aceasta nu este prima zi” când se înregistrează astfel de evenimente.

El a adăugat: „Astăzi este punctul central al inamicului în operațiunile sale de asalt. El încearcă să treacă prin apărarea noastră pentru a ajunge la Ceasiv Iar.”

Kalașnikov a mai precizat că Rusia a intensificat utilizarea bombelor ghidate puternice în zonă, precum și atacurile „asupra zonelor populate și a pozițiilor noastre fortificate”.

Ucraina se află într-o poziție defensivă de câteva luni din cauza lipsei de muniție. Ajutorul de 60 de miliarde de dolari promis de Washington este blocat de luni de zile din cauza rivalităților politice dintre republicani și democrați în Congres.

Comandantul forțelor terestre ucrainene a estimat vineri că este posibilă o ofensivă de vară a Rusiei cu 100.000 de militari, însă a subliniat că aceasta reprezintă „cea mai sumbră prognoză”.

Putin acuză islamiştii radicali pentru atacul de la Moscova și sugerează „legături” cu Ucraina: „Cine îi aștepta acolo?”

Președintele rus Vladimir Putin și-a schimbat puțin discursul sugerând că atentatul terorist de vineri de la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de două ori de gruparea Statul Islamic (SI), ar fi fost comis de „islamişti radicali, însă continuă să mențină acuzații la adresa Ucrainei și a Occidentului în acest caz.

Putin a afirmat că „această crimă a fost comisă de islamişti radicali cu o ideologie împotriva căreia lumea islamică încearcă să lupte de secole”, menționând această legătură pentru prima dată, la trei zile după ce Statul Islamic a revendicat oficial atacul și mai mult decât atât a revenit cu detalii video pentru a-și susține responsabilitatea în ciuda faptului că Moscova caută „vinovați” în Ucraina și SUA.

Liderul de la Kremlin a subliniat că este crucial „să identificăm sponsorul acestor acțiuni”.

Putin a repetat că atacatorii, care au provocat cel puțin 139 de morți, conform unui nou bilanț, au încercat să fugă către teritoriul ucrainean înainte de a fi capturați.

„Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriștii, după comiterea crimei lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aștepta acolo?” a afirmat președintele rus.

Putin a sugerat că această atrocitate ar putea fi un nou „episod” din seria încercărilor care, după 2014, luptă împotriva țării noastre prin intermediul regimului de la Kiev”, a mai adăugat el.

Kievul a negat oficial orice implicare în atentatul de vineri de la Moscova.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?