Av. Radu Dinulescu, după ce Nicușor Dan a anunțat că prima variantă PUG va fi finalizată în această vară: „E speriat, numai că aici apare MINCIUNA”

Av. Radu Dinulescu, după ce Nicușor Dan a anunțat că prima variantă PUG va fi finalizată în această vară: „E speriat, numai că aici apare MINCIUNA”

Bucureștiul, capitală europeană, nu are încă un Plan Urbanistic General (PUG), un astfel de demers fiind inițiat, potrivit lui Nicușor Dan, primarul general, încă din anul 2013, dar studiile respective „nu mai puteau fi avute în vedere”. Tot acesta spune și că proiectul PUG a fost blocat în anul 2014, fiind vorba despre o speță „complicată”, dar în cele din urmă s-a semnat un act adițional în anul 2022, în luna decembrie. Nicușor Dan – care își dorește un nou mandat la Primăria Municipiului București – a anunțat, în acest context, că prima variantă a noului PUG va fi gata chiar în această vară.

Edilul – perceput ca „omul care blochează tot” la nivelul urbanismului din Capitală încă de când a preluat fotoliul de primar general – a mai transmis și că ar fi în avans cu 6 luni în ceea ce privește acest proiect extrem de important pentru dezvoltarea Capitalei, iar varianta propusă „o să intre în dezbatere şi, bineînţeles, în circuitul de avizare la vreo 30 de instituţii care trebuie să îl avizeze”.

„Ce nu ne-am dat seama nici noi, nici consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură, că acele studii care fuseseră deja bifate ca fiind făcute erau din anii 2013, 2014 şi nu mai puteau fi avute în vedere, pentru că ar fi fost foarte contestat întreg demersul. Acum suntem în faza în care acele studii sunt refăcute, pentru ca informaţiile din ele să fie la nivelul anului 2024. Deci, suntem cu un decalaj de şase luni faţă de ce am promis. În vara aceasta o să avem prima variantă a Planului Urbanistic General”, a declarat Nicușor Dan în timpul Conferinţei Naţionale a Industriei Ospitalităţii.

  • Planul Urbanistic General (PUG) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază.
  • PUG-urile cuprind analize, reglementări şi regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan).
  • În acelaşi timp, PUG-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) și, ulterior, apoi Planurile Urbanistice de Detaliu (PUD).

Anunțul lui Nicușor Dan ridică și semne de întrebare, totuși, iar avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul, a citit într-o cu totul altă cheie cuvintele edilului și a explicat întreg contextul cronologic, concluzionând că primarul general al Capitalei nu a spus adevărul în timpul respectivei intervenții.

Avocatul Radu Dinulescu: „Situația pe care o prezintă Nicușor Dan nu are absolut nimic real”

Nicușor Dan, explică avocatul Radu Dinulescu pentru Gândul, nu a spus esențialul, și anume faptul că acest contract pentru realizarea Planului Urbanistic General al Capitalei a funcționat între anii 2017 și 2020, atunci când Universitatea de Arhitectură a predat „livrabile” – părți componente -, iar acestea au fost și achitate de Municipiul București.

Se poate spune, din nou, că primarul general al Capitalei dă senzația că spune totul, numai că, în realitate, transmite doar ceea ce este în avantajul său, cu atât mai mult cu cât lupta pentru fotoliul de primar a început, iar contracandidații săi – medicul Cătălin Cîrstoiu și Cristian Popescu Piedone – sunt deciși să scoată la lumină toate greșelile făcute de Nicușor Dan în decursul a patru ani.

Face parte din categoriile de minciuni de campanie ce spune, acum, Nicușor Dan. Situația pe care o prezintă Nicușor Dan în această intervenție nu are absolut nimic real.

O primă chestiune. Nicușor Dan spune că este un contract care s-a semnat în anul 2013, s-a blocat în anul 2014 și că au fost contestații juridice între părți, amintește de Curtea de Conturi și zice, după aceea: «Foarte complicat». Și a reușit el să descâlcească totul… Nici vorbă!

Între anii 2017 și 2020, acest Plan Urbanistic General care este realizat, în conformitate cu contractul de executare al lui – semnat între consorțiul condus de Universitatea de Arhitectură, consorțiu coordonat de prof. univ. dr. Tiberiu Florescu, și Municipiul București -, pe părți componente, în speță pe livrabile.

Livrabilele predate de Universitatea de Arhitectură au fost achitate, plătite de Municipiul București, și contractul a fost derulat, după o perioadă de stagnare, între 2017 și 2020”, a explicat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

„Tot acest demers a fost voit, Nicușor Dan și-a urmărit planul”

Avocatul Radu Dinulescu a mai precizat că acest contract pentru un nou Plan Urbanistic General al Capitalei se afla în derulare în momentul în care Nicușor Dan a câștigat mandatul de primar general. Și, paradoxal, a intervenit un blocaj, dar un blocaj creat chiar de edil.

Mai mult, potrivit avocatului Dinulescu, Nicușor Dan ar fi urmărit, pas cu pas, un plan prin care urbanismul în București urma să fie „pus pe butuci”.

Arhitectul-șef al Capitalei, din perioada respectivă – Ștefan Dumitrașcu – a descâlcit, ca să folosesc expresia lui Nicușor Dan, toate problemele mai vechi din cauza cărora acest contract nu plecase la drum, nu se derula. A constituit o comisie a Municipiului București, formată din funcționarii și arhitecții angajați ai Direcției de Urbanism, a și coordonat această comisie care a fost în legătură cu cei care fac PUG-ul și așa mai departe.

Numai că aici apare minciuna. În anul 2020, după venirea în scauul de primar al lui Nicușor Dan, acest contract a intrat, din nou, într-un blocaj creat chiar de Municipiul București prin primarul general. Tot acest demers a fost voit. Nicușor Dan și-a urmărit perfect planul.

În cea de-a doua lună de mandat, Nicușor Dan a suspendat PUZ-urile coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6. Aceste Planuri Urbanistice Zonale coordonatoare urmăreau să aducă în actualitate acele prevederi ale PUG-ului din anul 2000 care erau caduce și nu se mai puteau aplica, nu mai erau conforme cu dezvoltarea socio-economică a orașului.

PUZ-urile coordonatoare urmau să constituie un sprijin, ca regulament de urbanism, pentru toți locuitorii Bucureștiului, până la momentul apariției noului PUG”, a mai declarat avocatul Radu Dinulescu.

Actul adițional nu s-a semnat din propria voință a lui Nicușor Dan, el a vrut să țină pe loc acest proiect”

După ce Nicușor Dan a reușit să anuleze, în instanță, PUZ-urile coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6, a blocat și PUG-ul, mai spune avocatul Radu Dinulescu.

Și, mai mult, cu toate că a avut un buget de 5 milioane de euro – în anii 2021 și 2022 – pentru acest contract, Nicușor Dan nu a cheltuit acesști bani.

Mai întâi, Nicușor Dan a suspendat aceste PUZ-uri coordonatoare, după care le-a anulat în instanță. Apoi a blocat PUG-ul, în sensul că a avut – și în anul 2021, și în anul 2022 – buget de 5 milioane de euro pentru plata PUG-ului și, niciodată, nu a cheltuit acești bani. Adică nu a plătit livrabilele care au fost predate de Universitatea de Arhitectură și consorțiul respectiv către municipalitate.

În anul 2023, la presiunea Consiliului General și a presei, și a arhitecților, și a profesioniștilor în domeniu, Nicușor Dan a fost de acord să încheie un act adițional prin care să înceapă derularea acestui contract.

Actul adițional nu s-a semnat din propria voință a lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, el a vrut să țină pe loc acest proiect, realizarea noului PUG, așa cum a vrut să țină pe loc tot urbanismul.

Nicușor Dan spune că este necesară refacerea unor studii de specialitate, din 2014, care nu mai erau în actualitate. Dar, Dumnezeule mare, dacă cele din 2014 nu mai erau în actualitate în 2020, când a venit el primar general, atunci acele PUZ-uri de Zone Protejate, pe baza cărora el respinge orice eliberare de autorizație de construire, și pe care le ridică la rang de Biblie, deși sunt nule de drept, pe acelea de ce le consideră valabile? Chipurile ar fi votate în anul 2000.

Nicușor Dan este absolut speriat de următorul fapt: profesorul Tiberiu Florescu este parte din echipa doctorului Cătălin Cîrstoiu, contracandidatul său la fotoliul de primar general al Capitalei. Frica lui este că tot ceea ce va urma, după ce el va pierde mandatul de primar general, va însemna reintrarea Bucureștiului în normalitate”, a încheiat, în exclusivitate pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu.


Citește și:

Încă două lovituri pentru Nicușor Dan! Pierde procesele 13 și 14 din speța ”Autorizații construire S2”. Avocat: „Câmp de bătălie, numărăm VICTIMELE”

Nicușor Dan se laudă că luptă cu „rechinii imobiliari”, dar SFIDEAZĂ bucureștenii de rând: „Nu semnează autorizația de construire, vorbim cu pereții!”

Nicușor Dan se laudă că a câștigat lupta cu TERMOFICAREA, dar evită informațiile esențiale: „Pe românește, serviciul a fost mult mai prost”

Culisele războiului dus de Nicușor Dan în cazul „Roșia Montană”. Avocat: „O acțiune de subminare gravă a intereselor României”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”