Cetățenii români, care circulă în spațiul Schengen, vor putea să se îmbarce direct, fără să fie nevoie să mai treacă de controlul Poliției de Frontieră. Măsura va fi aplicată începând cu 31 martie.
16 000 de dispozitive de control vor ajunge în dotarea polițiștilor, jandarmilor și lucrătorilor de la frontieră pentru verificarea identității celor care vor tranzita spațiul Schengen, anunță reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. Chiar dacă nu vor mai fi obligatorii verificările, se vor mai putea face și verificări aleatorii și inopinate, în cazul în care vreunul dintre lucrătorii Ministerului Administrației și Internelor(MAI) are vreo suspiciune că este pe cale să se petreacă o ilegalitate.
Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări, spun reprezentanții MAI.
Dispozitivele funcționează cu un soft asemănător celui de pe tabletele din secțiile de vot și poartă numele de EDAC(Electronic DAC). Măsurile se aplică și minorilor. Documentele vor putea fi prezentate numai la solicitarea polițiștilor de frontieră, prezenți pe aeroporturi sau porturi. În ceea ce-i privește pe migranții cu viză de lungă ședere, aceștia vor putea circula în spațiul Schengen în aceleași condiții ca și cetățenii din țara în care se află, dar numai timp de 90 de zile, au mai spus reprezentanții MAI.
Citește și: