Clotilde Armand vrea să închidă locurile de joacă la 1 aprilie. George Tuță (PNL-S1): „Închideți PRIMĂRIA cu totul, de patru ani vă faceți că munciți”

Clotilde Armand vrea să închidă locurile de joacă la 1 aprilie. George Tuță (PNL-S1): „Închideți PRIMĂRIA cu totul, de patru ani vă faceți că munciți”
Publicat: 28/03/2024, 10:32
Actualizat: 28/03/2024, 10:39

Clotilde Armand – actualul primar al Sectorului 1 – este decisă să obțină încă un mandat, în pofida tuturor criticilor care i-au fost aduse în ultimii ani, și insistă în a spune că nu mai are bani pentru funcționarea instituției pe care o conduce. Potrivit edilului, de vină ar fi consilierii locali liberali și social-democrați. Tot acest „război de uzură” se răsfrânge, firește, asupra locuitorilor celui mai mare sector al Capitalei, dar Clotilde Armand continuă să se victimizeze și spune că este ținta unui blocaj permanent pus la cale de adversarii politici.

Gândul a prezentat – detalii AICI – o înregistrare audio care îi anunță pe locuitorii din sector că serviciul de telefonie este suspendat în Primăria Sectorului 1, „vinovat” fiind Consiliul Local care ar fi tăiat fondurile.

Clotilde Armand spune că primăria mai are electricitate doar pentru că s-a rugat de furnizor, că lifturile nu mai funcționează în instituție și că, de la 1 aprilie, vor fi închise locurile de joacă din sector pentru că nu mai poate fi asigurată mentenanța.

„În același capitol bugetar unde am spațiile verzi am și întreținerea locurilor de joacă. Au lăsat 20 de milioane din 200 – 250 milioane lei, cât era pe mandatele precedente. Cu 20 de milioane am plătit facturile din decembrie. După ce am plătit aceste facturi, am lansat comenzile pentru ianuarie și februarie și acuma am ajuns să nu mai putem să prestăm nici niște servicii de bază, cum este întreținerea locurilor de joacă. Din 1 aprilie o să închidem și locurile de joacă, pentru că în acest capitol bugetar nu a rămas nimic”, a declarat Clotilde Armand pentru Hotnews.

George Cristian Tuță: „Armand își face campanie mincinoasă pe seama locuitorilor Sectorului 1”

George Cristian Tuță, președintele filialei Sector 1 a Partidului Național Liberal (PNL), a avertizat, însă, că primarul Clotilde Armand recurge la o „campanie mincinoasă” făcută chiar pe seama locuitorilor.

„Noi am anunțat de la început ca votăm orice rectificare care nu taie fonduri de la școli și de la spitale”, a declarat George Cristian Tuță pentru Gândul.

Acesta spune că Clotilde Armand are în buget 28 de milioane de lei pentru spațiile verzi și este imposibil să fi cheltuit această sumă în doar trei luni, în pofida faptului că se plânge că nu are bani. Liberalul îi mai recomandă primarului Sectorului 1 să închidă primăria „cu totul”, pentru că – de 4 ani – doar mimează munca.

Primărița-inculpată Armand își face campanie mincinoasă pe seama locuitorilor Sectorului 1 și, după ce a închis abuziv servicii publice ale primăriei, acum închide locuri de joacă pentru interese electorale.

28 de milioane de lei are în buget doamna Armand doar pentru spații verzi și nu au trecut decât trei luni din an, deci este imposibil să îi fi cheltuit.

Și totuși anunță că închide locurile de joacă. Doamna Armand, închideți primăria cu totul, că oricum de patru ani de zile doar vă faceți că munciți acolo!”, i-a transmis George Cristian Tuță, președintele PNL – Sector 1 și candidat la funcția de primar al sectorului.

„Inculpata Armand închide Primăria Sectorului 1. Nu c-ar fi fost deschisă de fapt în ultimii aproape patru ani. Ca să fie deschisă înseamnă ca echipa administrativă să muncească în viața reală, nu în postări pe Facebook”

George Cristian Tuță

„Minte cetățenii, creează panică deliberat”

George Cristian Tuță a mai spus, în contextual acestui scandal legat de bugetul Primăriei Sectorului 1, că primarul Armand îi minte pe locuitorii din sector.

Edilul creează, deliberat, panică – a mai avertizat președintele PNL-S1 – și a somat-o pe Clotilde Armand să prezinte documentele care arată veniturile și cheltuielile primăriei Sectorului 1.

Își minte cetățenii și creează panică deliberat din motive electorale. Din cele 4 milioane de lei bugetate pentru bunuri și servicii, a cheltuit doar 1,8 milioane până acum, deci nu are cum să rămână fără bani. O somez public pe Clotilde Armand să meargă în ședința Consiliului Local de la ora 10.00 și să prezinte documentele care arată veniturile și cheltuielile primăriei până în acest moment: cetățenii vor vedea astfel minciuna și incompetența!”, a precizat George Cristian Tuță.

PNL-S1 a tras un semnal de alarmă legat de tergiversările permamentizate de Clotilde Armand

PNL – Sector 1 a transmis că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, nu a trimis bugetul local către autorităţile competente, Ministerul de Finanţe şi Trezorerie, deşi hotărârea fusese aprobată de Consiliul Local încă din data de 12 februarie 2024.

Astfel, Clotilde Armand ar fi încălcat, „cu bună ştiinţă”, prevederile Legii finanţelor publice locale.

Primarul Sectorului 1 NU a trimis bugetul local către autorităţile competente (Ministerul de Finanţe şi Trezorerie) deşi hotărârea a fost aprobată de Consiliul Local in data de 12 februarie 2024!

Astfel, încalcă cu bună ştiinţă prevederile Legii finanţelor publice locale nr. 273/2006, respectiv art. 39. Alin (8): Ordonatorii principali de credite au obligaţia să transmită direcţiilor generale ale finanţelor publice bugetele locale, în condiţiile prezentei legi, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora.

Ce înseamnă pentru cetăţeni faptul că primarul nu a transmis bugetul către Ministerul de Finanţe şi Trezorerie?

Doar câteva exemple:

  • Blocarea investiţiilor şi a dotărilor din unităţile de învăţământ
  • Menţinerea riscurilor crescute în unităţile de învăţământ prin imposibilitatea implementării măsurilor de securitate în şcoli. Copiii din Sectorul 1 vor fi zilnic în potenţial pericol în locul în care ar trebui să fie în cea mai mare siguranţă.
  • Oprirea plăţilor stimulentelor pentru persoanele cu dizabilităţi.
  • Funcţionarea în sistem de avarie a serviciilor publice, cu posibilitatea blocării activităţii acestora, lucru interzis explicit prin lege”, au transmis reprezentanții PNL-Sector 1 la începul lunii martie 2024. (alte informații AICI).

Citește și:

EXCLUSIV | Clotilde Armand, nou „examen” în fața ANI. Trebuie să explice dispoziția privind mărirea propriului salariu cu 50% (DOCUMENTE)

EXCLUSIV | ISU, sesizat în legătură cu o „anomalie” PERICULOASĂ la primăria lui Nicușor Dan: „Conform legii, sediul PMB ar trebui închis!”

VIDEO | Scandalul bazinelor de înot din Sectorul 1. Clotilde Armand IROSEȘTE milioane de euro din banii statului: „Nu-mi dați mie lecții!”

EXCLUSIV | Dispari în 60 de secunde, varianta Nicușor Dan: „În ședință, a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor, minim 143.000 € DEGEABA!”

Urbanist, după ce Nicușor Dan s-a LĂUDAT că a mai modernizat 600 m rețea termoficare: „Inutil, nesustenabil, sistemul trebuie regândit în întregime”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu