Șeful Poliției de Frontieră, despre transportul maritim: Verificarea navelor din state terțe va fi efectuată sub aceeași formă

Publicat: 29/03/2024, 07:30

Eliminarea barierelor de tranzit dintre statele aflate în spațiul Schengen pentru România va deveni realitate începând cu acest weekend. Zona Schengen înseamnă zonă fără vize și este formată din 27 de țări europene care și-au armonizat regulile pentru a proteja frontierele externe, a combate criminalitatea și pentru cooperare polițienească.

Odată cu intrarea în Schengen, țările aflate deja în acest spațiu își desființează frontierele pentru România, aerian și maritim.

Intrarea în spațiul Schengen aduce cu ea desființarea frontierelor dintre România și celelalte țări. Mai mult, aduce cu sine suplimentarea personalului, precum și dotarea cu mai multe sisteme de scanare. Situația este valabilă atât în aeroporturi, cât și în cele patru porturi maritime din România.

Pentru pasagerii și echipajele de croazieră care pleacă dintr-un stat Schengen și vin în România, fără a opri pe traseu, într-un stat Non-Schengen, nu se va mai efectua control la frontieră. Cele patru puncte de trecere la frontiera maritimă a României sunt: Constanța, Constanța Sud Agigea, Medgidia și Midia. Având în vedere că, majoritatea navelor comerciale care tranzitează porturile de la Marea Neagră, sosind din state terțe, verificarea la frontieră va fi efectuată în continuare sub aceeași formă, a afirmat Cornel Stoica, șeful Poliției de Frontieră.

În anul 1985 a fost înființat spațiul Schengen, ca un proiect guvernamental dintre Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg. Numele provine de la denumirea unui mic sat din Luxemburg, aflat la granița dintre Germania și Franța, acolo unde s-a semnat Acordul Schengen (1985) și apoi Convenția Schengen(1990).

Citește și:

România intră în Schengen cu 16 aeroporturi și 4 porturi maritime și poate emite vize de scurtă durată

Vladimir Putin: Rusia NU INTENȚIONEAZĂ să atace țări membre NATO, dar avioanele F-16 vor fi doborâte

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor