Avioane militare israeliene au atacat, luni, sediul Consulatului Iranului din capitala Siriei, Damasc, iar, conform unor surse, un comandant militar iranian a fost ucis.
Potrivit unor surse militare siriene citate de agenția oficială SANA, avioane militare israeliene au bombardat sediul Consulatului Iranului, situat în zona Mezzeh din Damasc.
Clădirea a fost distrusă, iar numeroase imobile din apropiere au suferit daune considerabile. Sistemele antibalistice siriene au respins unele rachete israeliene.
În zona atacată se află numeroase misiuni diplomatice, inclusiv reprezentanța Națiunilor Unite din Damasc.
Cel puțin opt persoane au fost ucise în acest atac, au declarat reprezentanți ai organizației Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
”Inamicul israelian a lansat raiduri aeriene din zona Înălțimilor Golan, vizând o anexă a Ambasadei Iranului din Damasc. Clădirea a fost distrusă, fiind omorâte sau rănite toate persoanele din interior. Sunt în curs operațiunile de salvare a celor răniți și de recuperare a cadavrelor”, a comunicat Ministerul sirian Apărării, citat de cotidianul Le Figaro.
În atac a fost ucis Mohammad Reza Zahed, un comandant al Forței Quds, din cadrul Gardienilor Revoluției din Iran, afirmă surse citate de agenția Reuters.
Israelul nu a confirmat, dar nici nu a infirmat comiterea atacului în Damasc. Armata israeliană efectuează constant bombardamente în Siria, vizând baze militare iraniene sau transporturi de armament destinate mișcării islamiste șiite Hezbollah.
Potrivit agenției de presă Nour, ambasadorul Iranului în Siria, Hossein Akbari, și familia acestuia nu au fost răniți în atac.
”Este vorba de un act terorist odios. Condamnăm ferm acest atac, soldat cu moartea unor oameni nevinovați”, a reacționat ministrul sirian de Externe, Fayçal Mekdad.
În contextul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza, organizația Hezbollah, susținută de Iran, a lansat frecvent atacuri asupra nordului Israelului, forțând autoritățile să evacueze zeci de mii de persoane. Guvernul Benjamin Netanyahu a avertizat că va intensifica atacurile în sudul Libanului și în Siria, pentru a elimina riscurile generate de grupurile islamiste.
Foto: Profimedia
Citește și:
Bază militară din Eilat, atacată de o DRONĂ lansată din Irak /Benjamin Netanyahu a fost operat