Alfred SIMONIS: Războiul Rusiei din Ucraina aduce cea mai gravă amenințare…

Publicat: 02/04/2024, 16:23
Parlamentul României s-a reunit în ședință de plen comună pentru a marca cei 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică. De asemenea, se mai sărbătoresc și 75 de ani de la înființarea NATO. În discursul său, președintele interimar al Camerei Deputaților, social-democratul Alfred Simonis, a subliniat efectul benefic al aderării, asupra României.
Pe 29 martie 2004, România adera la Alianța Nord-Atlantică, iar pe 2 aprilie NATO arbora oficial steagul românesc pe sediul de la Bruxelles.  În prezent, România are cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa, prin apartenența la UE și NATO, spune deputatul Alfred Simonis, în discursul susținut în plenul camerelor reunite ale Parlamentului României.
În ultimele două decenii, țara noastră s-a dovedit un membru loial și valoros al Alianței Nord-Atlantice. Militarii români s-au aflat pe câmpul de luptă acolo unde a fost nevoie de ei. Instituțiile civile au sprijinit o prezență activă și onorantă a țării noastre în cadrul NATO. În prezent, războiul Rusiei din Ucraina aduce cea mai gravă amenințare la adresa păcii și securității din Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial. Aliații s-au văzut puși în fața unui nou mediu de securitate la care este vital să ne adaptăm rapid.
În calitate de Alianță cu cel mai mare succes politico-militar din istorie, NATO este organismul ce are ca scop principal menținerea păcii și a democrației. România este implicată să-și îndeplinească angajamentele, în calitate de aliat aflat la granița de Est a NATO. În acest context, au fost alocat un procent de 2,5% din PIB pentru Apărare. Aderarea la NATO reprezintă și forța transformatoare cu efecte benefice asupra societății românești.
Citește și:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu