CFR anunță curse între București și Istanbul. O călătorie va dura 20 de ore. Cât costă biletul

CFR anunță curse între București și Istanbul. O călătorie va dura 20 de ore. Cât costă biletul
Publicat: 03/04/2024, 11:46
Actualizat: 03/04/2024, 11:47

CFR Călători anunță că introduce, începând cu data de 14 iunie, curse regulate între București și Istanbul. Trenurile vor circula zilnic, în regim tur-retur, timp de patru luni, până pe 14 octombrie.

Totodată, acest tren poate fi folosit pentru a ajunge pe litoralul bulgăresc, pentru că are opriri la Sofia, dar și la Varna.

Pentru Istanbul, un bilet la cușeta de patru persoane costă 56 de euro, informează Observator.

În ceeea ce privește prețurile pentru destinațiile din Bulgaria, acestea sunt în jur de 31-32 de euro.

Cât despre durata unei astfel de călătorii, până la Istanbul este de 20 de ore. Trenul va pleca în fiecare dimineaţă din Bucureşti-Nord şla 10.47 şi ajunge în Istanbul la 6.34 de minute.

Biletele au fost puse deja în vânzare şi se pot achiziţiona cu 90 de zile înainte de a face o astfel de călătorie. Ele pot fi cumpărate din staţiile CFR prin intermediul agenţiilor de voiaj CFR, dar şi online.

Sursa foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”