Alianța Nord-Atlantică trebuie să mențină unitatea, a afirmat secretarul general Jens Stoltenberg cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea organizației, în timp ce Administrația Vladimir Putin consideră că Rusia și Alianța Nord-Atlantică sunt în ”confruntare directă”.
”Alianța Nord-Atlantică este mai mare, mai puternică și mai unită ca niciodată. Cred în America și Europa, împreună în cadrul NATO, pentru că suntem mai puternici împreună și avem mai multă securitate împreună. În cadrul NATO, Statele Unite au mai mulți prieteni și mai mulți aliați decât oricare altă putere”, a declarat Jens Stoltenberg, citat de cotidianul Le Monde.
Statele europene din cadrul NATO sunt preocupate de posibilitatea revenirii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Trump a avertizat că ar putea reduce angajamentele de apărare colectivă dacă țările europene nu contribuie proporțional la bugetul Alianței Nord-Atlantice.
În contextul tensiunilor extreme generate de invazia rusă în Ucraina, Administrația Vladimir Putin a transmis joi că relațiile dintre Rusia și NATO au ajuns la ”confruntare directă”.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a acuzat, potrivit postului Sky News, că unele state NATO sunt implicate în conflictul din Ucraina și a denunțat extinderea infrastructurii militare a Alianței Nord-Atlantice spre frontierele Rusiei.
Jens Stoltenberg a afirmat miercuri că ”toți aliații din cadrul NATO sunt de acord că Ucraina va deveni stat membru”.
”De fapt, relațiile au decăzut la nivelul de confruntare directă. Alianța Nord-Atlantică era deja implicată în conflictul din Ucraina și continuă să se apropie de frontierele noastre și să extindă infrastructura militară spre frontierele noastre”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Reuters.
”NATO continuă să demonstreze esența sa, NATO a fost intenționată ca fiind configurată, creată și condusă de Statele Unite ca instrument de confruntare, în special pe continentul european. NATO continuă să îndeplinească funcții în acest sens, ceea ce nu contribuie în niciun fel la securitate, la predictibilitate și la stabilitate pe continent, ci dimpotrivă, reprezintă un factor destabilizator”, a acuzat Dmitri Peskov.
Foto: Profimedia
Citește și:
Handelsblatt: Cum se accentuează DILEMA Statelor Unite în Orientul Mijlociu