Social-democratul Mihai Tudose a afirmat, vineri, 5 aprilie, că lista comună PSD-PNL la alegerile europarlamentare trebuie să fie „oglinda activităţii guvernamentale”. Totodată, Rareş Bogdan a susţinut că PSD și PNL trebuie să dea viitoarea majoritate în PE.
Mihai Tudose şi Rareş Bogdan, coordonatorii campaniei Alianţei electorale PSD-PNL, sunt şi primii pe lista comună de candidaţi.
Potrivit lui Rareş Bogdan, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, trebuie să fie cele care să dea viitoarea majoritate a Parlamentului European.
Europa are nevoie de România. România are nevoie de Europa. Pentru Europa, sunt vremuri extrem de dificile. Din nou, la fel ca în anii ’30, extremismul îşi arată colţii, iar noi, marile familii europene, reprezentate aici în România de Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, trebuie să fie cele care să dea viitoarea majoritate a Parlamentului European pentru stabilitate şi dezvoltare.
În plus, faţă de ceea ce se întâmplă în interior pentru 420 de milioane de cetăţeni europeni, avem un război crunt la graniţă, un război mult prea aproape de România. Sunt absolut convins că lista comună va putea la Strasburg şi Bruxelles să negocieze poziţii cheie pentru România să conteze şi fiecare vot care va fi de aici înainte pentru orice rezoluţie, pentru orice directivă, pentru orice propunere să fie negociată exclusiv cu ajutorul românilor prezenţi acolo pe lista comună PNL-PSD, care să asigure acea majoritate necesară, a transmis Rareș Bogdan.
Mihai Tudose a menționat că este foarte încrezător în bunul simţ al românilor și în faptul că vor înţelege ce înseamnă votul util pentru România.
Este o construcţie amplă, noi sperăm să funcţioneze foarte mulţi ani şi această echipă mixtă între cele două partide democratice importante din România să fie oglinda activităţii guvernamentale, unde lucrurile funcţionează de aproape doi ani, spre trei ani de acum, în aşa măsură încât tot ce înseamnă program guvernamental să-şi regăsească susţinerea în activitatea acestei echipe de la Parlament, iar deciziile importante la nivel de Uniunea Europeană, de Comisie, de Consiliu să poată fi influenţate şi adaptate la realitatea necesităţilor româneşti, a declarat Tudose.
CITEȘTE ȘI: