Guvernul Italiei pare a fi favorabil dialogului cu Rusia, semnalând că trebuie menținute canalele de comunicare pentru soluționarea conflictului militar din Ucraina, în timp ce Administrația de la Moscova a respins, vineri, acuzațiile președintelui Emmanuel Macron privind intențiile Rusiei de a perturba Jocurile Olimpice din Franța.
”Deși Federația Rusă a invadat o țară suverană și, din acest motiv, Italia și Franța susțin și vor susține mereu Ucraina, este important să rămână deschise canalele de prezentare a pozițiilor de confruntare și de dialog”, a declarat Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării, citat de agenția Reuters.
Miercuri, ministrul francez al Forțelor Armate, Sebastien Lecornu, a avut o conversație cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu. După convorbire, Moscova a transmis că oficialul francez a semnalat disponibilitatea pentru dialog, dar Parisul a negat acest lucru, anunțând că discuțiile s-au referit în principal la modalități de combatere a terorismului.
Însă Guido Crosetto, care a discutat joi cu Sebastien Lecornu, a subliniat că este necesară comunicarea ”dură și esențială” pentru oprirea invaziei ruse și ”pentru crearea condițiilor unei păci juste”.
Joi, președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că ”nu există dubii” că Rusia va încerca să acționeze ”inclusiv la nivel informațional”, pentru a perturba organizarea Jocurilor Olimpice de la Paris.
Însă Administrația Vladimir Putin a respins imediat acuzațiile liderului francez.
”Sunt acuzații absolut nefondate. Nu sunt coroborate cu probe. Considerăm inacceptabile acuzațiile”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.
Citește și: