Un bărbat în vârstă de 41 de ani domiciliat în judeţul Sibiu a murit după ce s-a îmbolnăvit de rujeolă. Acesta ar fi ales să se trateze singur în ciuda recomandărilor primite de la medici, iar atunci când a fost internat, a refuzat administrarea oxigenului și a cerut externarea pe proprie răspundere. Câteva ore mai târziu, acesta a revenit în camera de gardă, dar starea lui de sănătatea se înrăutățise prea mult şi nu a putut fi salvat.
”Este vorba de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Vurpăr, internat initial, prin UPU la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în data de 05.04, cu febră, dureri musculare, tuse, stare general alterată. Simptomatologia a debutat în urmă cu aproximativ 10 zile, dar pacientul nu s-a prezentat la medic şi s-a tratat fără recomandare, la domiciliu”, a transmis, joi, DSP Sibiu.
Conform precizărilor instituției, în urma internării a fost constatată apariţia unei erupţii cutanate, cu suspiciune de boală eruptivă şi s-a solicitat consult de Boli Infecţioase.
”În urma examinării se recomandă transferarea pacientului la SCJU – Terapie Intensivă, având în vedere că se afla în stare de insuficienţă respiratorie severă, cu necesitatea administrării de oxigen, dar în urma refuzului acestuia, este internat în cele din urmă pe secţia de Boli infecţioase a SCJU Sibiu. În după amiaza aceleiaşi zile, familia solicită însă externarea, pe propria răspundere, pacientul pleacă acasă, dar va reveni câteva ore mai tîrziu, cu stare generală alterată, la scurt timp după aceasta survenind decesul. De precizat că pacientul era contact familial de rujeolă, deşi acest fapt s-a aflat ulterior internării, deoarece copilul bolnav nu a fost dus la medic pentru a fi diagnosticat şi tratat”, a mai transmis instituția.
Bărbatul în vârstă de 41 de ani era bolnav și de cardiopatie ischemică cronică, bronhopneumopatie cronică bilaterală şi obezitate morbidă. Specialiştii precizează că nu se cunoaşte dacă pacientul fusese, sau nu, vaccinat.
Conform raportului DSP Sibiu, acesta este primul deces de rujeolă la un adult de la începutul anului, potrivit știrileprotv.ro.