Cătălin Cherecheș și-ar putea reduce executarea condamnării cu un an, pentru meritul de a fi staționat deja după gratii în arestul din Baia Mare, de unde a și candidat cu success la Primăria orașului, și încarcerarea în penitenciarul Augsburg, au decis, vineri, judecătorii Tribunalului Bucureşti. Sentința poate fi atacată.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis vineri o solicitare depusă de Cătălin Cherecheş şi au dispus scăderea unui an din condamnarea de cinci ani închisoare primită de fostul primar al municipiului Baia Mare pentru corupţie, timpul petrecu după gratii reprezentând perioada în care acesta a stat în arest în timpul anchetei în anul 2016, dar şi timpul petrecut într-un penitenciarul Augsburg din Germania, după ce a fugit din ţară.
Dar, conform declarațiilor anterioare ale ministrului Justiției, Alina Gorghiu, peioada petrecută în Germania s-ar pune mai degrabă la evadare, decât la ispășire.
Magistraţii i-au admis lui Cherecheş o contestaţie la executare şi au dispus ca, din pedeapsa de cinci ani, să fie scăzute durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (aprilie – decembrie 2016), dar şi perioada petrecută într-un penitenciar din Germania (noiembrie 2023 – martie 2024).
În temeiul art.598 alin.1 lit.d Cpp, admite contestaţia la executare formulată de petentul-condamnat Cherecheş Cătălin. Deduce din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată petentului – condamnat Cherecheş Cătălin durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu (de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016); perioada în care petentul-condamnat a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare (de la 28.11.2023 la 19.03.2024), precum şi perioada executată (de la 19.03.2024 la zi). În temeiul art.599 alin.4 Cpp, anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.56 din data de 24.11.2023 emis de către Tribunalul Cluj şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, a decis Tribunalul.
Citiți și: Socrii lui Cătălin Cherecheș, condamnați la închisoare cu suspendare / Decizia nu este DEFINITIVĂ