Radu Mihail Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), a declarat luni că până în acest moment nu au fost înregistrate solicitări de sprijin sau asistenţă consulară din partea cetăţenilor români aflaţi în Israel, după atacul cu rachete al Iranului.
El a reamintit că România condamnă atacul Iranului și cere evitarea escaladării, dată fiind situația sensibilă din Orientul Mijlociu.
„România a condamnat de la cel mai înalt nivel atacul Republicii Islamice Iran asupra Statului Israel şi reiterăm necesitatea evitării escaladărilor. Ne exprimăm preocuprea profundă cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu. Prin misiunile noastre din regiune, monitorizăm situaţia si suntem in legătura cu cetăţenii români”, a transmis pentru News.ro purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Mihail Filip.
Potrivit acestuia, „până în prezent misiunile diplomatice şi oficiile consulare române nu au recepţionat solicitări de sprijin sau asistenţă consulară”.
MAE a transmis deja o atenţionare cetăţenilor români să evite orice călătorie în Statul Israel, Palestina, Republica Libaneză şi Republica Islamică Iran.
MAE recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriile acestor state să manifeste precauţie, să se informeze din surse oficiale cu privire la evoluţiile de securitate şi să respecte cu stricteţe eventualele recomandări sau instrucţiuni ale autorităţilor locale. Detaliile cu privire la avertismentele de călătorie pentru aceste state sunt disponibile pe pagina de internet a MAE.
Este celulă de criză la Guvern în urma atacurilor Iranului asupra Israelului. Marcel Ciolacu are și luni o ședință în cadrul celulei de criză pentru a stabili strategii privind evacuarea românilor aflați în zonă.
Celula de criză formată la MAE a fost convocata de sâmbătă, după atacurile asupra Israelului. De sâmbătă până în prezent MAE nu a primit solicitări de sprijin consular și nu se pune problema unor evacuări cât timp spațiul aerian este deschis.
Sursa foto: Shutterstock