RĂZBOI Israel-Hamas. Vot la ONU pe cererea palestinienilor/IDF a bombardat Libanul

RĂZBOI Israel-Hamas. Vot la ONU pe cererea palestinienilor/IDF a bombardat Libanul
RĂZBOI Israel-Hamas. Vot la ONU pe cererea palestinienilor / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 17/04/2024, 08:45
Actualizat: 17/04/2024, 09:07

Consiliul de Securitate al ONU se va pronunţa joi, 18 aprilie, asupra cererii palestinienilor de a deveni stat membru cu drepturi depline al Naţiunilor Unite, au declarat pentru AFP mai multe surse diplomatice.

În septembrie 2011, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a lansat procedura solicitând „aderarea statului Palestina la ONU”, care nu a fost niciodată finalizată. Palestinienii au obţinut în cele din urmă în noiembrie 2012 statutul de „stat observator nemembru”.

Evidenţiind ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, la începutul lui aprilie ei au relansat cererea de aderare într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate, care a iniţiat procesul de examinare.

„Este un moment istoric”, a comentat ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour.

Succesul, însă, este puţin probabil. Pentru o reuşită ar fi nevoie mai întâi de o recomandare pozitivă din partea Consiliului de Securitate (cel puţin 9 voturi pentru, fără veto din partea unui membru permanent), apoi de o majoritate de două treimi de voturi în Adunarea Generală.

Dar observatorii se îndoiesc că iniţiativa va trece de etapa Consiliului, având în vedere poziţia SUA, care s-au opus deja în 2011.

Statele Unite consideră că ONU nu este locul pentru recunoaşterea unui stat palestinian.

Comandant Hezbollah, ucis de IDF

Comandantul sectorului de coastă al Hezbollah a fost ucis într-o lovitură israeliană, a anunțat armata israeliană.

Potrivit IDF, unul dintre avioanele sale „l-a lovit și eliminat” pe Ismail Yusaf Baz în zona Ain Ebel, din Liban.

Acesta a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul aripii militare a Hezbollah. El planificase, de asemenea, lansări de rachete spre Israel din zona de coastă a Libanului, a precizat IDF.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro publică notele până în ora 12:00
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Edward Iordănescu se desparte de echipa națională a României după un parcurs istoric la EURO...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Nu te vom uita! România a pierdut o stea. A fost cea mai adorată actriță
Pensionarii, în depresie. Bani mai puțini după recalculare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Gestul cutremurător făcut de soțul Ancăi Molnar la trei săptămâni de la moartea ei: ”Totul...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Posibila revenire a lui Trump la Casa Albă face ca dolarul să crească
×