Relaţiile sunt din ce în ce mai reci între Uniunea Europeană şi Ungaria. Viktor Orban a atacat direct Uniunea Europeană și liderii acesteia. „Actuala conducere a UE trebuie să plece”, potrivit premierului Ungariei, vizat în mod regulat pentru politica sa de migrație și cea privind identitatea de gen.
Premierul ungar a purtat o conversaţie, marți, la Bruxelles, cu fostul prim-ministru polonez Viktor Mateusz Morawiecki și Fabrice Leggeri, fostul şef al Frontex, agenţia UE pentru protecţia frontierelor, capul de listă al partidului Adunarea Naţională (RN) pentru Parlamentul European.
În cadrul discuției, Orban a precizat că cea mai importantă întrebare în ceea ce priveşte Pactul UE privind migraţia şi azilul este dacă cei care doresc să vină în Europa pot rămâne pe teritoriul Uniunii până când cererea lor de azil este evaluată sau dacă trebuie să rămână în afara graniţelor acesteia până la luarea unei anumite decizii.
Aceasta este linia roşie. Dacă acest punct nu este îndeplinit, toate celelalte vor rămâne nerezolvate, a explicat premierul ungar.
În contextul Fondului de Redresare și Reziliență al UE, Viktor Orbán a explicat că Ungaria nu a primit încă bani din acest mecanism, susținând că finanțările UE au devenit un instrument de presiune politică.
Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a spus-o clar: motivul pentru care Ungaria nu va primi banii este politica sa de migraţie, a subliniat premierul maghiar.
Politicianul maghiar a atenționat că aşa-numiţii liberali şi comuniştii sunt apropiaţi unii de ceilalţi, pentru că ambilor le plac procedurile birocratice centralizate. Orban a atras atenţia că foştii comunişti se transformă cu mare uşurinţă în liberali.
Totodată, Viktor Orbán a cerut o reevaluare a conducerii și politicilor UE. El a subliniat că toate iniţiativele majore ale actualei conduceri au eşuat. El a încheiat cu un apel la schimbare.
Toate iniţiativele majore ale actualei conduceri UE au eşuat. Actuala conducere a UE trebuie să plece, iar noi avem nevoie de oameni noi, a declarat Viktor Orban.
It’s time to get rid of the failed #Brussels bureaucrats. We need a change in Brussels! #NoMigration #NoGender #NoWar pic.twitter.com/g1HZa2lRKP
— Orbán Viktor (@PM_ViktorOrban) April 16, 2024
CITEȘTE ȘI:
Profesorul Valentin Stan: „Ni se spune că dacă nu ar fi America, Viktor Orban ar lua Ardealul”