Strănepotul îndepărtat al lui Napoleon I din Franța, Joachim Murat, prințul de Ponte Corvo, va candida la alegerile europarlamentare.
Politicianul în vârstă de 50 ani este un descendent al mareșalului Imperiului și regelui de Napoli cu același nume, Joachim Murat (1767-1815).
Strămoșul actualului politician a fost unul dintre generalii alături de care Napoleon Bonaparte a purtat campaniile din Italia și Egipt. Joachim Murat, născut în La Bastide-Fortuniere, a fost cumnatul împăratului Napoleon I prin căsătoria cu sora acestuia, Caroline Bonaparte.
El a participat cu Bonaparte în campaniile duse împotriva austriecilor în Italia. A comandat cavaleria în expediția franceză din Egipt și a învins cu succes forțele otomane. L-a ajutat pe Napoleon să dea „lovitura de stat de la 18 Brumar”.
Joachim Murat s-a căsătorit în 1800 cu una dintre surorile lui Bonaparte, Caroline. După încoronarea lui Napoleon ca împărat, Murat a fost desemnat mareșal al Imperiului.
A primit titlul de „Primul Cavaler al Europei” și de „Prinț și Amiral al Imperiului”. A luptat alături de Napoleon la Austerlitz și Jena și a ripostat împotriva revoltei spaniole din Războiul Peninsular. A condus cavaleria franceză și în cea mai sângeroasă bătălie din cariera lui Napoleon, în cea de la Borodino, dusă împotriva armatei ruse.
După înfrângerea lui Napoleon de la Leipzig, Murat a ajuns la un acord secret cu Aliații pentru a-și salva tronul. Astfel, a trecut de partea coaliției anti-napoleoniene.
În 1815, s-a împăcat cu Napoleon și a declanșat războiul napolitan împotriva Imperiului Austriac. A invadat Statele Papale și Toscana. Pe 13 octombrie 1815 a fost executat prin împușcare de către armata austriacă.
Descendentul său, tot cu numele se Joachim, se va afla pe poziţia a treia pe lista partidului „Noi Poporul”, condus de Georges Kuzmanovic. Georges Kuzmanovic a fost purtător de cuvânt al La France Insoumise (Franţa Nesupusă, extrema stângă), un partid francez pe care l-a părăsit în 2018 pentru a fonda mișcarea „Republique Souveraine” (Republica Suverană).