Un individ de origine iraniană a pătruns, vineri, în Consulatul Iranului din Paris, amenințând că va comite un atac cu bombă, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate franceze.
Un cetățean francez de origine iraniană a intrat în Consulatul Iranului, situat în arondismentul 16 din Paris și a amenințat că va detona o centură cu explozibili.
La fața locului s-au deplasat numeroase echipaje de poliție și ambulanțe. Potrivit unor surse citate de postul BFMTV, individul a amenințat că avea asupra sa o centură cu explozibili, dar de fapt purta o vestă tactică și avea obiecte care imită grenade reale.
Suspectul a negociat scurt timp cu agenți ai Brigăzii de intervenție a Poliției și s-a predat în jurul orei 15.00 (16.00, ora României).
Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost reținut, iar anchetatorii încearcă să afle motivul acțiunii sale.
Potrivit unui martor care a discutat cu suspectul, individul amenințase că vrea să se răzbune pentru ceea ce a pățit fratele său.
Parchetul din Paris a confirmat că individul s-a predat, subliniind că a fost reținut și va fi prezentat în instanță.
”Nu au fost depistate substanțe explozive, nici asupra suspectului, nici la fața locului. A fost percheziționată și mașina cu care venise suspectul”, a transmis Parchetul din Paris.
Surse judiciare citate de postul BFMTV au declarat că suspectul a fost condamnat deja pentru că a vrut să incendieze Consulatul iranian din Paris în septembrie 2023. A primit o pedeapsă de opt luni de închisoare cu suspendare și este sub control judiciar timp de doi ani. La proces, a motivat tentativa de incendiere prin faptul că susține mișcarea de revoltă din Iran.
Foto: Profimedia
Citește și: