Psihologii EXPLICĂ ce spune pofta de dulce despre noi. Bogdana Bursuc: În astfel de situații, avem nevoie de ajutor specializat

Pofta de dulce este strâns legată de traumele din copilărie. Psihologii explică de ce avem aceste comportamente, inevitabil însoțite de dulciuri, și de ce niciodată nu ne năpustim la morcovi ori la salată.

Sunt patru motive, care nu au legătură cu mâncarea.  De exemplu, explică psihologul clinician Bogdana Bursuc, tentația de a lua o înghețată pentru că voiam o pauză, deși nu am nevoie de înghețată. Asta înseamnă dependență. Pentru că avem senzația că dulciurile ne oferă rapid o stare de bine, le mâncăm atunci când vrem să scăpăm de un disconfort.

Bogdana Bursuc, psiholog, explică toate triggerele care ne împing către dulce: „Vezi că ți-o iei, faci prea mult gură, stai în banca ta, că tu ești ăla mic, învătăm să relaționăm cu emoțiile nostre așa cum învățăm să relaționăm cu ceilalți sau cu sarcinile- termini ce ai de făcut sau lași lucrurile nefăcute. Emoțiile, care sunt fiziologice, au o durat limitată nu ramân permanent. mai degrabă noi am învățat că rămân permanent”.

Am învățat să credem că „trebuie” și să ne spunem, de exemplu, adaugă Bogdana Bursuc, în fiecare sâmbătă dau cu aspiratorul, nu știu dacă chiar trebuie. „În acest context de constrângeri, să mănânc ce vreau, cum vreau poate fi experimentarea unei forme de liberate”, adaugă ea.

Psiholog: Este posibil să nu fi primit în familie suficientă grijă și nici atenție

„Apare această neputință internă că nu am suficient din ce am eu nevoie. Mănânc în exces, am mai multe obiecte decât îmi trebuie, am 20 de oje, roșii toate, tot timpul există dorința de a supraîncarca frigiderul tot vine din această teamă că s-ar putea să se termina brusc ce am eu nevoie”, spune psihologul.

Studiul experințelor adverse din copilărie mai arată o motivație importantă pentru mâncarea de confort.

„Supra- alimentare, în cazul în care există o supraalimentare, adică luarea în greutate, este un mecanism de protecție. Acest comportament arată experiențe traumatice extreme. Și o experiență de a mă proteja de o astfel de experiență traumatică este pur și simplu să mă fac neatrăgător, ca o formă de a mă simți în siguranță. Motivația e diferită în funcție de fiecare. Și imposibil de descifrat de unul singur. Și chiar dacă întelegem, creierul începe să se blameze că nu se poate abține. De aceea, în astfel de situații, avem nevoie de ajutor specializat.”, precizează Bogdana Bursuc pentru stirileprotv.ro.