Un nou incident grav cutremură România! Trei copii și mama lor au ajuns la spital, în stare gravă, intoxicați cu o soluție de uz veterinar, împotriva puricilor.
În ultimii ani, zeci de copii au ajuns la spital după ce părinții lor au folosit substanțe toxice, de uz veterinar, pentru a-i scăpa de păduchi sau purici.
Mama copiilor a stropit cu substanța toxică așternuturile din patul în care s-a culcat cu cei trei copii. În timpul nopții, femeia a văzut că băiatul cel mic, de un an, se simțea foarte rău și a chemat ambulanța.
La spital, medicii au întrebat-o și despre ceilalți copii, o fată de opt ani și un alt băiat, de 15, și au trimis un echipaj și după ei. Din fericire, echipajul medicul a ajuns la timp pentru copiii cei mari, pentru că s-a dovedit că ei erau în starea cea mai gravă, amândoi ajungând la Terapie Intensivă. De asemenea, și mama lor a fost internată.
Femeia le-a povestit doctorilor că, în seara de dinainte, stropise cearșafurile de pe pat cu substanța de uz veterinar, împotriva puricilor. Copiii au inhalat și atins soluția, relatează stirileprotv.ro.
Din fericire, luni, toți se simt mai bine, iar cei de la Terapie Intensivă au fost mutați în secție, împreună cu mezinul familiei.