Parlamentarii trag chiulul în an electoral. Luni nu au putut fi discutate nici măcar chestiuni de securitate națională

Publicat: 23/04/2024, 00:20

În pofida faptului că vin alegerile, parlamentarii chiulesc chiar și de la ședințele importante. Luni nu au putut fi discutate nici măcar chestiuni de securitate națională, cum ar fi situația Armatei Române și a minelor din Marea Neagră.

A fost nevoie ca ședința să fie amânată, la propunerea PNL și PSD. S-a  suspendat ședința pentru că nu este cvorum. „Au chiulit cei de la USR și AUR. Nu este cvorum”, spune un parlamentar. Așa s-a desfășurat ședința de plen comun a Senatului și a Camerei Deputaților. De 12 parlamentari ar mai fi nevoie pentru a putea fi votați candidații din conducerea Consiliului Concurenței. Deși ședința s-a desfășurat în regim hibrid, în plen nu au fost destui deputați și senatori prezenți.

Parlamentarii coaliției însă nu au vrut să comenteze situația, ba chiar au fost deranjați de întrebările jurnaliștilor, potrivit Digi 24. Mai mulți parlamentari nu sunt prezenți la o ședință atât de importantă, în care se discută despre securitatea țării. De cealaltă parte, opoziția a criticat dur absenteismul colegilor și decizia Parlamentului de a opta pentru desfășurarea ședințelor în mod hibrid. Deputatul Ionuț Moșteanu crede că măsura a avut justificare doar în pandemie. „Atunci a fost o soluție de avarie, dar iată că acum folosesc infrastructura tehnică din acel moment pentru a-și ține oamenii acasă, în piscinele șmecherilor de la PNL și PSD să voteze ei sau consilieri lor de pe tabletă. Nu știe nimeni cine este în spatele acelei tablete”.

Singurul grup care a fost 100% prezent astăzi în plen a fost grupul UDMR a Senatului. A fost toți cum vi se pare? Parlamentarii se vor reuni marți, la 11. 30, pentru a relua discuțiile și votul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar